Bogdan Chitic
Ceva mai bine de opt ani petrecuţi în presa sportivă prahoveană, cu bune şi cu rele, cu împliniri – de cele mai multe ori sufleteşti, şi dezamăgiri care îţi resetau drumul parcurs şi îţi puneau la grea încercare profesionalismul. Toate aceste lucruri le las în urmă, în sertarul cu amintiri, alături de sute de meciuri urmărite de pe stadion şi din sălile de sport, comentate în zeci de weekenduri, deseori şi duminica, sute de interviuri şi conferinţe bifate, dar şi destule nopţi albe, alături de “actorii” din teren. Din păcate, dintr-un oraş obişnuit cu performanţa la scară europeană – vezi cazul CSU Asesoft, cu echipe de handbal care băteau la uşile podiumului şi Europei, în Liga Naţională, cu o formaţie petrolistă în plină ascensiune şi cu zeci de mii de suporteri în spate, în întreaga ţară, Ploieştiul este, în prezent, un oraş marginalizat pe plan sportiv tocmai din cauza neputinţei, a nepriceperii şi a intereselor obscure ale celor care-l conduc. Sunt lucruri care dor, sunt chestiuni apăsătoare, pe alocuri frustrante pentru suporterul de rând, dar mai ales pentru presa sportivă prahoveană, colegi de redacţie şi “de suferinţă”, din 2010 şi până în prezent. Pentru aceştia şi pentru toţi cei alături de care am împărţit “masa presei”, drumul meu în breaslă se încheie aici. Odată cu el, într-o mare măsură, şi visul de a vedea în Ploieşti prototipul unui oraş “potent” sportiv, modern şi civilizat, cu planuri pe măsura renumelui său şi extensii către viitor. Sper să fiu contrazis!
