Florin Tănăsescu
– Sări fă, odată, nu mai lăsa norodul să stea cu ochii-n soare, că s-o fi plictisit și să tot aștepte un semn din partea noastră !, ordonă pilotul avionului, aflat la mii de ani lumină deasupra nivelului mării. Și, firește, a problemelor ţării.
– Cu ce acceleraţie “bravitaţională” să mă „scobor în jos”?, întreabă copiloata ce tremură precum piftia văzând cum hăul se cască-naintea ei, ca și la alţii, ce-i drept încă vii, nu decedaţi: Tudose și Grindeanu.
– Cu cât crezi de cuviinţă, numai aruncă-te până la Sfântu’ Așteaptă ! Că ne prinde iar Anul Nou cu tine prim- ministru, se răstește Dragnea cu glas și mai sinistru.
– Dacă tot am mărit pensiile la pensionari, Liviule, îndeplinește-i și nefericitei o ultimă dorinţă. Spune-i cu ce viteză aterizează. Și-ncurajeaz-o și tu, că n-o să mori !, glăsuiește Olga, cuprinsă, deodată, de-o adâncă milă.
Liviu, ascultând glasul sirenei de la Olt, zice-n silă:
– Alo, baza ! Alo, baza !
– Recepţie ! La primire, Tudorel. Cuvântaţi !
– Suntem “Avionul Condamnaţilor”. Nu, nu-i și Nicolas Cage în el, e Viorica în sevraj. Ia zi, cât aţi făcut voi, pe noile Legi ale Justiţiei, acceleraţia gravitaţională ?
– Depinde de la ce înălţime vreţi să cădeţi. Sau vreţi să “urcaţi în sus” ? Ori să rămâneţi acolo unde sunteţi; adică pe locurile dumneavoastră ? Pe vremuri era – dacă nu mă înșală memoria – 9,81 metri pe secundă la pătrat.
– Cap pătrat ești tu ! Vorbesc în numele unei fiinţe complet, dar complet nevinovate; amica Viorica. Fă-i coborârea mai ușoară. Dă o UG, dă ceva, în miezul zilei sau mai bine noaptea, ca piloţii !
– Se rezolvă, șefu’, se rezolvă. Va scoborî precum un fulg de nea în toi de vară. Că doar n-o cădea ca balega, ce naiba !
– Așa te vreau, măi Tudorele ! Receptiv la problemele noastre și, de mai e vreme, și ale ţării.
– Firea, cu lacrimi în ochi: Fată, ascultă aici, la mine. Am aterizat și eu, ca în povești, din cel mai frumos balcon din București ! Ce-i drept, m-a prins, în braţele-i vânjoase, lordul Pandele. Pe tine cine te iubește, pe tine cine te dorește ? Pe tine cine te sărută ? Firele de telegraf sau vreo plută ?
– Cineva, acilea sus, scâncește Viorica.
– Vise, fată, vise. “Sburătorul” Dragnea e cu gândul la altcineva.
Te-a trombonit, te-a sedus, iar acum te-a abandonat. Numește-n locul tău o altă copiloată!
– Ascultă, ai grijă ca la contactul cu pământul să n-ai poalele-n cap, precum o ţoapă. Că, până acum, destul le-ai ridicat !, îi dă un sfat, altfel foarte realist, și Dragnea, ce pare că s-a mai calmat. Și să plonjezi la punctul fix. Nu-i greu: A nimerit Iohannis Cotroceniul; Hagi – poarta adversă și orbul – Brăila.
– Iar ţara unde nimerește ?, se bagă-n vorbă un pasager.
– Dumnezeu cu mila !, răspund în cor și Dragnea, și Olga, și Firea, chiar și Iohnnis, de la sol.
– Ce dimensiuni are punctul ăsta, mai exact ? Este la Polul Nord sau Polul Sud ?
– E cam cât ţara. O recunoști ușor: este din ce în ce mai mică, mai slabă, mai fără vlagă și mai amărâtă. E oarbă și fără auz. Deci, e la Polul Sud.
Atenţie, vă vorbește comandantul: – Se pregătesc să sară, în sunet de fanfară, și Firea, și Gabriela, și cine s-o mai nimeri.
– Neamul când sare?, întreabă, telegrafic, și Iohannis.
– Neamul ? Este deja-n abis. Te faci că n-ai habar? Știu bine că ţi-am zis.
