Procurorii Secţiei Parchetelor Militare din Parchetul General l-au pus, ieri, sub învinuire, în dosarul Revoluţiei, pe fostul premier Petre Roman pentru infracţiuni contra umanităţii, cercetările în cazul său fiind extinse, potrivit Agerpres.
Procurorii militari ai Secţiei Parchetelor Militare din cadrul Parchetului General au extins, joi, în dosarul Revoluţiei, acuzaţiile pentru infracţiuni contra umanităţii faţă de Petre Roman, la data săvârşirii faptelor membru al Consiliului Frontului Salvării Naţionale (CFSN) şi, începând cu 26 decembrie 1989, numit oficial premier al Guvernului României.
Procurorii spun că fostul premier a acceptat şi oficializat decizii militare, unele cu caracter diversionist.
„Suspectul Roman Petre a fost încă de la înfiinţarea CFSN unul dintre factorii importanţi de decizie ai acestui organism, iar în această calitate, la fel ca suspecţii Iliescu Ion şi Voiculescu Gelu Voican, a acceptat şi oficializat decizii militare, unele cu caracter diversionist. Deciziile diversioniste au avut caracter general, fiind vizate toate centrele urbane importante ale României. Acestea s-au materializat prin: deplasarea unor efective militare (eterogene, inclusiv din punctul de vedere al comenzii militare), complet echipate de luptă, inclusiv cu armament greu, în mod voit fără o eficientă coordonare, în interiorul marilor aglomerări urbane ale ţării; darea de ordine privind deplasarea unor unităţi militare pe timp de noapte, fără asigurarea comunicării necesare cu celelalte unităţi militare dispuse deja în teren; solicitarea repetată prin intermediul TVR ca populaţia civilă, parţial înarmată, să participe activ la apărarea unor obiective urbane importante”, arată Parchetul General, într-un comunicat de presă.
Procurorii acuză că aceste acţiuni s-au desfăşurat pe fondul psihozei teroriste generalizate indusă prin răspândirea în mod repetat a unor informaţii false privind acţiuni ostile, intense şi diversificate, aparţinând ”duşmanului terorist”.
Informaţiile au fost diseminate prin intermediul comunicaţiilor militare şi civile.
„Aceste conduite au contribuit la survenirea unor consecinţe deosebit de grave (numeroase pierderi de vieţi omeneşti, vătămări corporale, fizice sau psihice, privarea gravă de libertate cu încălcarea regulilor generale de drept internaţional a unor persoane, suferinţe mari, distrugerea unor bunuri de patrimoniu)”, mai arată Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ).
Fostul premier Petre Roman s-a prezentat, ieri dimineaţă, la Parchetul General, în dosarul Revoluţiei, pentru a fi înştiinţat în legătură cu extinderea urmăririi penale.