V.Stoica
Primăria Ploiești pregătește trei zile de festival la începutul lunii iunie, în centrul civic al orașului. În perioada 1-3 iunie, vor fi organizate două evenimente, odată cu Zilele Orașului Ploiești fiind organizat și Festivalul de artă stradală pentru copii și tineret “Ploiești – Magie, Feerie și Povești”.
În această perioadă, municipalitatea este în procedură de achiziție a prestării serviciilor de furnizare a echipamentelor, a scenei, dar și a artiștilor care vor evolua în serile de vineri, 1 Iunie și sâmbătă, 2 iunie, valoarea estimată a contractului de furnizare a tuturor serviciilor – inclusiv prezența artiștilor solicitați de organizator – ridicându-se la 134.060 de lei fără TVA, fondurile fiind suportate din bugetul local.
Potrivit caietului de sarcini, vineri, 1 Iunie, în cadrul concertului care ar urma să înceapă la ora 20.30, ar trebui să evolueze trei dintre următorii artiști: The Motans, DJ Project, Alexandra Ungureanu, Claudia Pavel sau Matteo. Pentru seara de sâmbătă, 2 iunie, de la aceeași oră, firma care va câștiga contractul cu Primăria Ploiești este obligată să aducă la Ploiești trei dintre artiștii doriți de primărie, respectiv – în ordinea preferințelor – Florin Ristei, Oana Radu, Maximilian, Cargo, Anna Lesko sau Mandinga. Fiecare dintre spectacole ar trebui să dureze minimum 45 de minute.
Conform cerințelor din documentația de atribuire, firma de organizare de evenimente ar urma să primească suma totală de 134.060 de lei, din care 50.000 de lei pentru închirierea scenei, 18.000 de lei pentru publicitate, 12.960 de lei pentru material publicitare și 53.100 de lei – pentru prestația artiștilor.