Antrenorul sârb Sinisa Mihajlovic a semnat un contract pe trei ani cu echipa de fotbal Sporting Lisabona, care traversează o criză fără precedent, a anunţat anunţat luni seara clubul portughez, citat de AFP, potrivit Agerpres. Într-un comunicat publicat pe site-ul autorităţii bursiere portugheze (CMVM), Sporting precizează că a ajuns la un acord cu Mihajlovic „pentru semnarea unui contract valabil până la 30 iunie 2021”. În vârstă de 49 ani, Sinisa Mihajlovic a condus în cursul carierei sale mai multe echipe italiene, între care Fiorentina, Sampdoria şi AC Milan.
Sporting Lisabona traversează o criză fără precedent, după ce mai mulţi jucători şi-au reziliat unilateral contractele, ca urmare a incidentului petrecut luna trecută în cantonamentul echipei portugheze, când un grup de suporteri ai „leilor” i-au atacat şi agresat pe fotbalişti şi pe membrii staff-ului tehnic, în semn de nemulţumire faţă de performanţele acestora. Antrenorul Jorge Jesus, care a condus-o pe Sporting Lisabona începând din 2015, a demisionat la rândul său, semnând între timp cu echipa Al-Hilal din Arabia Saudită.