Sâmbătă a fost ziua cea mare pentru Simona Halep, ziua când a devenit, în sfârşit, campioană la Paris! Un turneu – Roland Garros – trăit la intensitate maximă şi la Ploieşti, unde, a fost un sentiment extrem de plăcut să vezi că lumea iubeşte sportul, performanţa, se bucură la cele mai înalte cote!
Undeva, prin setul doi, în „liniştea amiezii”, în bloc au început strigătele de încurajare la propriu, odată cu revenirea în joc a celei care este, printre altele, şi „Cetăţean de onoare” al orașului Buşteni! Când s-a câştigat setul doi, când Simona a egalat, 1-1, se auzeau strigătele şi din blocul vecin! Am plecat, la 2-0 pentru ea, în setul decisiv, către meciul Voluntari – Chindia, barajul pentru menţinerea în Liga I… Cu telefonul pornit “pe video” cu meciul! Era 2-0, deja, în setul trei! La “bufetul” din colţ se aplauda de zor, 3-0… La casa de pariuri pe lângă care am trecut era “sărbătoare”: 4-0. Din blocuri, strigăte de bucurie, cu fiecare punct câştigat, meciul se trăia “ca pe vremuri”! Măcar pentru aceste trăiri unice, un sincer “Bravo Simona”!