Sâmbătă seara, în Piaţa Victoriei, s-a desfășurat cel mai mare miting politic pe care l-au pregătit partidele de guvernământ PSD-ALDE. Primele autocare cu manifestanţi au ajuns în Capitală încă de la ora 16.00. Toți participanții au fost îmbrăcați în alb, pentru a simboliza puritatea şi o adunare neutră, nu una roşie, în culoarea predominantă a partidului. Manifestaţia a fost una de protest faţă de „abuzurile din justiţie”, iar pe scenă au urcat lideri precum Liviu Dragnea, Lia Olguţa Vasilescu, Călin Popescu Tăriceanu sau premierul Viorica Dăncilă. După o oră și ceva față de cea anunțată pentru începerea manifestării, ora 20.00, liderul PSD, Liviu Dragnea, a urcat pe scenă, după ce a fost prezentat ca persoana care ţine piept abuzurilor. ”Aţi dat dovadă de curaj venind aici. V-aţi asumat cu demnitate dreptul la libertăţi şi democraţie. Îi salut, dar de astă dată cu milă, pe toţi trimişii în piaţă ai statului paralel, civil sau nu, la ordin sau din curiozitate. Suntem mulţi azi (n.n. – sâmbătă seara) aici, mai mulţi decât s-au aşteptat cei care râdeau, ne insultau. Ce trebuie să ştie şi să nu uite niciodată statul paralel e că suntem foarte mulţi, suntem voinţa populară exprimată de lege şi constituţie. Am fost întrebat ce înseamnă statul paralel. Răspunsul e simplu: e exact cum îi spune numele, un sistem care foloseşte instituţiile statului nelegitim, afară şi în paralel cu democraţia, cu voinţa exprimată la vot. Toate aceste lucruri pot fi cuprinse într-un singur cuvânt, securitatea. Au trecut trei ani şi jumătate de când regimul Băsescu a plecat, dar instrumentele lui au rămas.Instrumentele, procurorii corupţi au rămas. I-aţi văzut la televizor fabricând dosare. Şefa DNA a rămas. Aţi auzit-o cerând procurorilor capete mari, aţi văzut-o anchetând guvernul, arestând şi umilind zeci de oameni care au fost achitaţi. Generalii au rămas. Ei acţionează prin reţeaua de propagandă securistă. Atacă democraţia prin ONG-uri finanţate ilegal. Magistraţii sub acoperire au rămas. A rămas obiceiul de a folosi serviciile secrete şi justiţia în scopuri politice, să-i pună preşedintelui la picioare capete politice. Au rămas 6 milioane de români ascultaţi, şantajul şi ameninţarea. Beneficiarii politici sunt cei care pierd alegerile la urne, dar vor să le câştige prin DNA şi SRI. Ei sunt de cele mai multe ori şi prizonierii statului paralel.(…)Nu mai putem accepta aceste lucruri. Trebuie să spunem stop, gata cu abuzurile, cu denunţurile, cu securitatea, cu anchetele de tip sovietic, cu poliţia politică. Ajunge! (…)Am hotărât să ieşim şi noi şi dacă nu vor înţelege că regimul lor s-a sfârşit, vom veni din nou şi vom veni mai mulţi şi nu vom mai pleca pentru că suntem hotărâţi să mergem până la capăt.”, a declarat Liviu Dragnea.
Și premierul Viorica Dăncilă le-a vorbit manifestanţilor, aceasta declarând că rezultatul votului românilor trebuie respectat, iar abuzurile trebuie să fie respinse. Și președintele Senatului a ținut un discurs. ”Am venit să mă întâlnesc cu cei care mai cred că România trebuie să rămână liberă. Am venit la miting pentru a striga că judecătorii trebuie lăsaţi să hotărească liber, fără protocoale secrete. O democraţie adevărată înseamnă o justiţie corectă, separaţia puterilor în stat, respectarea rezultatului alegerilor libere. Statul paralel e cel mai mare duşman al nostru. Noua securitate are doi părinţi: Traian Băsescu şi Klaus Iohannis. Traian Băsescu a creat noua securitate şi Klaus Iohannis o foloseşte împotriva opozanţilor politici”, a declarat liderul ALDE, Călin Popoescu Tăriceanu.

Ludovic Orban : A fost o acţiune
de intimidare

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, susţine că mitingul organizat sâmbătă de PSD în Piaţa Victoriei reprezintă „o acţiune profund nedemocratică de intimidare a Opoziţiei, a magistraţilor, a oamenilor liberi, a funcţionarilor şi angajaţilor din sistemul public care nu răspund la comenzile politice”. „Este limpede pentru orice om cu bun simţ. Nu poţi să faci miting contra abuzurilor atunci când eşti la putere. Abuzurile nu pot fi comise decât de cei care deţin puterea. Nu poţi să faci miting ca să protestezi împotriva ta. Raţiunile acestui miting sunt altele. În primul rând, alegerea locului de manifestaţie arată intenţia clară de a confisca locul simbolic în care protestează de un an şi jumătate cei care sunt împotriva PSD. În al doilea rând, să remarcăm faptul că dată a fost aleasă la o zi după ce ar fi trebuit ca
instanţa să dea verdictul în dosarul lui Dragnea. Deci, scopul de a pune presiune pe judecătorii care trebuie să ia decizia este evident. În al treilea rând, mitingul este organizat după decizia CCR, cu obiectivul de a pune presiune pe preşedintele României.În al patrulea rând, mitingul este organizat înaintea anunţatei moţiuni de cenzură a PNL şi urmăreşte să bage frica în oasele oricărui parlamentar din majoritate care ar intenţiona să voteze în favoarea moţiunii.În concluzie, acest miting este o acţiune profund nedemocratică de intimidare a opoziţiei, a magistraţilor, a oamenilor liberi, a funcţionarilor şi angajaţilor din sistemul public care nu răspund la comenzile politice”, a scris preşedintele PNL, Ludovic Orban, sâmbătă, pe Facebook.