Andrei Nicolae,
deputat PSD Prahova
În cazul referendumului pentru demiterea președintelui, din 2012, Curtea Constituțională a invalidat rezultatele, deși aproape 8 milioane de cetățeni au vrut ca “tatăl” noului sistem securist, Traian Băsescu, să fie trimis în căutarea flotei pierdute. Mulți dintre noi am fost indignați, oamenii politici adversari ai președintelui au criticat decizia Curții și chiar capacitatea profesională a domnului Augustin Zegrean, președinte al Curții la acel moment, a fost puternic pusă la îndoială. DAR – și aici este un mare, foarte mare DAR – decizia Curții Constituționale a fost respectată întocmai. Sancțiunea a venit prin votul din toamna aceluiași an, care a măturat partidul prezidențial de pe scena politică.
De atunci și până astăzi, Putere și Opoziție, deopotrivă, au sesizat în nenumărate rânduri, pe spețe dintre cele mai diferite, arbitrul ordinii constituționale. Și, ori de câte ori acesta s-a pronunțat, deciziile sale au fost acceptate, respectate și ulterior transpuse în legislație. Chiar și mult invocata Comisie de la Veneția ne-a transmis, încă de la momentul 2012, că oamenii politici pot critica public anumite decizii ale CCR, dar trebuie ca de fiecare dată să dea asigurări publice că vor respecta acele decizii, chiar dacă nu sunt de acord cu ele. În plus, nimeni altcineva în afară de CCR, nici măcar președintele, nu poate stabili care este interpretarea corectă a Constituției.
Unde ne aflăm astăzi? Într-un puternic impas, am putea spune! Iohannis a refuzat să asigure opinia publică asupra faptului că va respecta decizia CCR. Mai mult, a stabilit de la sine putere un termen privind punerea în aplicare a deciziei acesteia: „înainte de luna decembrie”. Fapt ce reprezintă o încălcare gravă a Constituției.
La acest moment, președintele stabilește un precedent periculos pentru democrație și statul de drept, atacând în mod direct CCR, chiar dacă știe foarte bine că deciziile Curții nu pot face obiectul dezbaterilor publice: ele se execută, nu se dezbat!
Acest fapt nu reprezintă nimic altceva decât o tentativă de subminare directă a unei instituții fundamentale. Urmând logica prezidențială, din acest moment, orice decizie a unei instanțe poate fi pusă în discuție, fără a fi executată. Pe acest considerent, orice cetățean poate invoca nevoia de timp pentru a înțelege procesul verbal al unei amenzi sau somațiile de plată de la ANAF ca să nu execute sancțiunile primite.
În același timp, este inadmisibil ca președintele Iohannis să sugereze că decizia CCR referitoare la revocarea procurorului șef al DNA ar pune sub semnul întrebării independența procurorilor. În decizia CCR se spune negru pe alb că procurorii sunt independenți în administrarea dosarelor, dar se subordonează ierarhic șefilor lor și ministrului Justiției. Adică exact ceea ce este prevăzut la art. 132 din Constituția României.
În alte state ale UE, Ministerul Justiției – sau Parlamentul – poate cere procurorilor să închidă un anumit dosar, însă acest lucru nu a fost niciodată pus în discuție în România și inclusiv legile justiției adoptate – cu majoritatea PSD+ALDE – garantează în mod explicit independența procurorilor în instrumentarea anchetelor pe care le desfășoară. Așadar, Iohannis se face că nu vede și induce opiniei publice percepția falsă că ar fi pusă în pericol independența procurorilor.
Chiar Constituția României, care ar trebui apărată de Iohannis, face o distincție netă între independența procurorilor și cea a judecătorilor:
– în cazul judecătorilor spune că aceștia sunt independenți și se supun numai legii;
– în cazul procurorilor spune că aceștia acționează potrivit principiului legalității și al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului Justiției. Deci nu se poate invoca independența totală din moment ce Constituția prevede controlul IERARHIC sub autoritatea ministrului Justiției!
Dar, Constituția nu spune nicăieri că președintele ar trebui să aibă vreun rol în revocarea procurorilor șefi. Este o minciună sfruntată că s-ar diminua în vreun fel atribuțiile constituționale ale președintelui. Dimpotrivă, Curtea subliniază că președintele are un rol decisiv în controlul de LEGALITATE asupra procedurii de revocare a procurorilor șefi. Deci președintele nu este scos din nicio procedură.
Președintele nu poate refuza o revocare legală doar pentru că așa dorește domnia sa. Dacă un procuror șef încalcă una dintre condițiile legale legate de îndeplinirea atribuțiilor sale, atunci el trebuie revocat! Bunul plac al lui Iohannis nu poate fi mai presus de lege!
