Cupa Mondială Rusia 2018! Atât de aproape de noi, geografic, dar atât de departe…
Şi totuşi, evenimentul este eveniment, stau ele „acasă” Italia şi Olanda, ce rost are să ne văităm tocmai noi… doar avem „grasrutul”, avem „futsalul” şi „vulpiţele galbene”. Episoade noi din Atletico Textila ne mai lipsesc, că tot avem printre figuranţi jucători din campionatul judeţean…
Va fi frumos, grandios, interesant, de urmărit, tot ce se va întâmpla acolo, Rusia având şi Jocurile de iarnă de la Soci în portofoliu, organizate de curând, ca orice putere care se respectă, iar acum un Mondial care va polariza atenţia întregii lumi!
Şi noi ne pregătim, în teorie de EURO 2020, chiar dacă nu ne-am apucat de stadioane, metrou, autostrăzi, ce mai e nevoie. Şi cu speranţa că nu vom fi doar spectatori, cum ne-am obişnuit de ani buni! Deocamdată, de astăzi, sunt … Zilele Rusiei!