• Instanţa Supremă a dispus achitarea

• Foști șefi ai Poliţiei și Parchetului de pe lângă Curtea de Apel – achitaţi

Astăzi, magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție au dispus achitarea tuturor persoanelor trimise în judecată într-un dosar instrumentat de procurorii de la Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Ploiești, una dintre cauzele în care “unitatea de elită” a vrut “să-i facă” pe fostul deputat de Prahova Sebastian Ghiță și pe șefi importanți din Poliția prahoveană și din Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.
În timp ce președintele României calcă în picioare o decizie a Curții Constituționale a României și o susține (ne)condiționat pe Laura Codruța Kovesi, procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție, instituția condusă de aceasta din urmă este făcută praf și pulbere de către judecătorii celei mai importante instanțe din țară! Mai precis, nu numai că pierde pe bandă rulantă procese, ci se mai și dovedește că unii dintre inculpații trimiși în judecată de “unitatea de elită” de la Ploiești au făcut arest preventiv degeaba, luni la rând, și ulterior au fost achitați de către magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Cine va răspunde pentru aceste probleme? Ce importanță va mai avea o eventuală condamnare a României la Curtea Europeană a Drepturilor Omului pentru oamenii care au lăsat deoparte o carieră sau pur și simplu s-au trezit cu viețile distruse deoarece niște procurori au găsit de cuviință că pot fi aruncați fără motiv după gratii?

Mai multe amănunte în ziarul de mâine