Sfântul Ierarh Ghelasie de la Râmeţ s-a nevoit în veacul al XIV-lea, mai întâi ca sihastru pe valea pârâului Râmeţ din Munţii Apuseni şi apoi ca egumen al Mănăstirii Râmeţ din judeţul Alba. Pe peretele bisericii de la Râmeţ, perete care desparte naosul de pronaos, se află următoarea inscpriție: „Scris-am eu mult greşitul robul lui Dumnezeu Mihul zugravul de la Crișul Alb în timpul Arhiepiscopului Ghelasie, anul 1377, 2 iulie, în zilele regelui Ludovic“. Această inscripţie este prima menţiune a unui întâistătător ortodox al Transilvaniei în istoria Bisericii noastre.
Potrivit tradiţiei Sfântul Ghelasie avea doisprezece ucenici cu care împreună se ruga, postea şi săvârşea sfintele slujbe. Nu mânca decât sâmbăta şi duminica, iar în celelalte zile se hrănea doar cu Sfintele Taine.
Sfântul Ghelasie era atât părintele sihaştrilor din Munţii Râmeţ, cât şi al sătenilor din Ţara Moţilor. Mulţi dintre cei stăpâniţi de duhurile necurate au primit vindecare prin rugăciunile sale.
La trecerea sa la cele veşnice, trupul său a fost îngropat lângă vechea biserică a Mănăstirii Râmeţ. Cu timpul a devenit necunoscut locul în care a fost înmormântat.
