Lucian Avramescu
Mă sună un amic. Vrea să scriu ceva pentru revista lui. Nu mai scriu nimic,zic. Dar ce ai vrea, care-i subiectul care arde? Ce vrei tu! Păi eu pot să scriu despre ploaie sau
curcubeu, despre rugina care se așază pe intelectualitatea română, despre chimia ucigașă a mâncărurilor de la crâșmele fast-food, despre abuzuri, nemulţumiri și revoltă!
Scrie ceva de vacanţă!
Păi, îmi zic eu, dacă despre vacanţă pot să scriu, e, sigur, despre România. România – cu mici excepţii – trăiește cea mai lungă și dureroasă vacanţă din viaţa ei modernă. Centenarul Reîntregirii, încercat pe scurt de Mihai Viteazul, care a plătit cu capul pentru îndrăzneală, e o vacanţă pe care nici boierii de la Hollywood nu și-o îngăduie.
E vacanţa în care – pentru ţară – politica nu face nimic. Nici puterea, nici opoziţia, ambele ghidușindu-se în jocul de-a Baba Oarba, dorm. Dorm cu curul pe cămeșă, cum zice moldoveanul. Viziunea, proiectul, ambiţia patriotică, dăruirea pentru prosperitatea
naţiei strălucesc, dar lipsesc cu desăvârșire.
Da, trăim, ca stat, o imensă și fără sfârșit vacanţă a ideilor. Proiectele mari nu-și găsesc loc în planurile bugetare. România a ajuns să reprezinte la modul cel mai nefericit Balcanii, devenind, noi, cei care i-am dat pe Brâncuși, Eminescu, Enescu, Ionesco, Blaga, Coandă, mai balcanici ca bulgarii și mai insulari ca grecii, mai orfani în stabilitate ca albanezo-sârbii din Kosovo, mai proști – scuze firilor supărăcioase – ca noi înșine.
De ce par în vacanţă, în nesfârșită vacanţă de idei și voinţă patriotică toţi politicienii României?
De ce pare scoasă în concediu fără plată ţara mea?
Suntem noi sortiţi relaxării, când lumea se agită? America lui Trump se împacă – cine-și putea imagina asta acum trei săptămâni? – cu Kim Jong-Un, ”dictatorul odios”, devenit un ”tânăr isteţ și bun negociator”?
Lângă noi, Rusia găzduiește Campionatul Mondial de Fotbal, cheltuind sume colosale pentru a arăta fasonată, încheiată la toţi nasturii luxului și descheiată cât să nu pară că pitește ţâţele generoase ale rusoaicelor avertizate ”să nu se culce cu fotbaliștii străini”, că ăia le lasă borţoase și pleacă, dându-le și ceva boli venerice, dar nici să stea pe tușă ca niște călugăriţe oropsite la virginitate. Firește că rusoaicele, care se bat pe pieţele occidentale cu ale noastre, fac ce cred ele că, economic, dă bine, iar profitul nu vine din sfaturile medicale ale guvernului.
Vacanţă pe planetă? E o vacanţă de bombe atomice ( Kim Jong-Un nu-i mai trimite, declarativ, bombeaua atomică lui Trump în ceașca de cafea și nici americanul nu mai dă – deocamdată în joacă – peste Seul cu Hiroșime), Europa își face propria armată, România își face… Ce? Concediul ei nesfârșit. La concedii strategice ne pricepem. La tactica de a nu progresa nici cu un milimetru suntem maeștri. Vacanţa e viaţa noastră mai nouă. Când intră gândirea unei ţări în vacanţă, mileniile care o preced se sting, iar Centenarul – atât de glorios încât nu se mai vede – pune punct la toate.
Cu ce te ocupi? – am întrebat un patron de firme de construcţii. Ești în concediu?
Sunt în concediu forţat. Mi-au plecat meșterii. Acum pleacă valuri, valuri, salahorii. Am început 40 de blocuri și 150 de vile, sub contract. Mai am doi ingineri din 15 și secretara. Trebuie să aduc vietnamezi, dar nu mă lasă legile, că până-i aduc se dărâmă temeliile.
Schimbaţi-le, zic! Le-aș schimba, dar durează. În plus, politica, Parlamentul, toate sunt în concediu! Când nu sunt în concediu, se ocupă de Ordonanţe 13, dezmorţind o bună parte din societatea românească. Oricum, concediul patriotismului continuă. Ideile pentru ţară au murit înainte de a se naște.
Concediu plăcut! – zic și eu, cu gândul la articolul pe care nu l-am scris încă și la ce bun să-l mai scriu dacă receptorul e în vacanţă sau cu gândul în altă parte?!
