Florin Tanasescu
– Aș vrea, dacă se poate, tată, să-mi cumperi un maculator, să-nșir pe el cuvinte care dor. Apoi, doar gândurile cele mai frumoase să le trec “pe curat”.
– Bagă-ţi minţile-n cap, copile, și adaptează-te la vremurile de azi. Upgradează-te! Azi nu mai e de trecut pe ciornă nimic, totu-i la vedere, curat-murdar. Este suficient să dai delete, și visul se transformă în coșmar. Și invers: coșmaru-n reverie.
– Te rog din suflet, mamă, să-mi dai o sugativă să-mi absoarbă lacrima ce se prelinge, din ce în ce mai des, pe-a mea retină.
– Crezi că numai tu plângi? Sunt milioane de retine pe care au rămas doar amintiri. Și râuri de lacrimi care nu le șterg. Da, ţara are sugative, dar nu pentru tine ori pentru mine. Mai nou, ele sunt personalizate. Alese. Adică, votate.
– Pentru ostașii români, căzuţi pe câmpurile de luptă pentru apărarea pământului strămoșesc, Domnului să ne rugăm !, zice popa.
– Doamne miluiește !, răspunde norodul credincios, mult prea credul și mult prea iertător.
– E și bunicul printre ei, așa e tată ?
– Taci și–ascultă îndemnul popii, copile ! Închină-te de zor la idolii de azi.
– Pentru cei care s-au învrednicit și au adus daruri la această sfântă biserică, Domnului să ne rugăm !
– Doamne miluiește !
– Ai adus și matale, mamă, colaci, colivă ? Aseară mi-era foame, ţi-am cerut un pic de pâine. Dar mi-ai zis să fiu cuminte și să mă culc. Nu înainte de a-mi spune, rugăciunea !
– Taci și roagă-te la Dumnezeu, că înmiit se va întoarce în casa ta ! Mie mi s-a promis mărită pensia. Dacă te rogi, precum ăia ologi, milogi sau sărăntoci, poate prinzi un loc de muncă. Ascultă, deci, a popii poruncă !
– Pentru odihna celor aflaţi în nevoi și suferinţe, pentru cei aflaţi pe paturile de spital, care trag să moară-n ţară, acum și-n vecii vecilor, Domnului să ne rugăm !
– Părinte, dar de ce nu se construiesc spitale, ci numai catedrale ? De ce vorbești despre eroi, când la vreme de pace se cască tot mai multe morminte ?
– Doamne miluiește, Doamne miluiește, Doamne miluiește !, acoperă norodul mult prea credincios, mult prea credul, cu-al său sonor, întrebarea firească, înmormântând al ţării viitor.
– Pentru conducătorii noștri de la sate, orașe, pentru mai-marii ţării, Domnului să ne rugăm !
– Dar pentru cei aflaţi la muncă, în străinătate, care suferă de foame, de frig, care plâng de dorul copiilor lor lăsaţi pe la orfelinate nu zici nimic părinte?, întreabă smintitul de copil până să zică norodul “Doamne ajută !”
– Domnul le va aranja pe toate, tinere nedus la cele bisericești. Căci fericiţi au fost sunt și mai ales vor fi cei care plâng. Că a lor este împăriţia cerului.
– Iar a pământului, preacucernice, a cui este ? De-mpărăţie vorbesc.
– Scrie-n programul de guvernare. Tot a lor. Dar gura cu tine, eu degeaba îmi răcesc. Unii chiar au uitat în ce ţară se nasc și trăiesc.
– Aș vrea, dacă ai vreun bănuţ pus deoparte, tată, să-mi cumperi un bilet de avion !
– Doamne ajută ! Ţi-a venit mintea la cap.
– Tu, mamă, de ce plângi ?
– Am doar o batistă. Ţi-o dau ţie. S-o fluturi la plecare.
La plecarea din ţara asta tristă!
