Petre Apostol

De curând, Federația Română de Volei a stabilit programul competițiilor naționale în sezonul 2018-2019. Va fi un sezon în care echipa Tricolorul LMV Ploiești va porni din postura de campioană, după un an competițional aproape perfect.
Deși, în prezent, situația grupării campioane este incertă în privința viitorului sezon, neavând nimic cert în privința lotului cu care va aborda stagiunea următoare, oficialii ploieșteni cunosc, totuși, coordonatele Diviziei A1.
Astfel, Tricolorul LMV Ploiești va începe sezonul în deplasare, urmând să încheie faza I a campionatului tot pe teren străin.
Sistemul de desfășurare a campionatului a rămas neschimbat față de sezonul anterior, cele 12 echipe înscrise în competiție urmând să se confrunte, mai întâi, în faza I, tur-retur, în 11 etape. Apoi, primele șase clasate vor continua cursa pentru medalii, în faza a II-a, într-un mini-campionat de 10 etape, tur-retur, în vreme ce ultimele șase clasate se vor lupta, după același format, pentru a evita ultimele două locuri, care trimit în eșalonul secund.
Divizia A1 este programată să înceapă în data de 13 octombrie 2018 și se va încheia ceva mai târziu, în data de 14 mai 2019.
Trebuie menționat, totuși, că nu este sigur dacă toate cele 12 echipe vor evolua în Divizia A1, având în vedere că multe cluburi acuză probleme financiare, în ultimii ani existând întotdeauna cel puțin o retragere.
Programul echipei ploieștene în turul campionatului este următorul:
Etapa 1: VCM LPS Piatra Neamț (deplasare);
Etapa 2: CS Unirea Dej (acasă);
Etapa 3: Arcada Galați (deplasare);
Etapa 4: CSM București (acasă);
Etapa 5: Dinamo București (deplasare);
Etapa 6: CSM Câmpia Turzii (acasă);
Etapa 7: Steaua București (deplasare);
Etapa 8: Universitatea Cluj (deplasare);
Etapa 9: Știința Explorări Baia Mare (acasă);
Etapa 10: SCM U Craiova (deplasare);
Etapa 11: Volei Municipal Zalău (acasă).