Sfântul Atanasie s-a născut în Trapezunt, din părinţi creştini. Rămas orfan la o vârstă fragedă, a fost crescut de un ofiţer. Pe când era copil, îşi conducea prietenii în pădure sau în apropierea unei peşteri şi juca rolul de egumen. Acest lucru a fost o prorocie, căci mai târziu avea să ajungă stareţ. După ce şi-a desăvârşit educaţia, a intrat în monahism. La rugămintea lui Nichifor Focas (963-969), Sfântul Atanasie va ridica o biserică închinată Sfintei Fecioare Maria. Când participă la masă cu fraţii din mănăstire, îşi împărţea partea lui în aşa fel încât, fără ca să îşi dea seama cineva, el nu mânca mai nimic în afară anafurei împărţite după Sfânta Liturghie. Plin de dumnezeiescul har, Athanasie s-a învrednicit de venirea la el a Născătoarei de Dumnezeu. Aceasta a scos în chip minunat apă dintr-o stâncă şi i-a făgăduit că ea va fi întotdeauna Stareţa Lavrei.