Petre Apostol

În această seară, în arena „Helsinki Ice Hall” din capitala Finlandei, echipa naţională de volei masculin a României va întâlni formaţia ţării gazdă, într-un duel pentru prima poziţie a clasamentului în grupa A din preliminariile Campionatului European, competiţie la care Naţionala ţării noastre nu s-a mai calificat de peste 20 de ani. În lotul naţional al tricolorilor, condus de antrenorii Dănuţ Pascu şi Ovidiu Macarie, se regăseşte şi un jucător originar din Ploieşti, Liviu Cristudor, titular al postului de libero.
9-bÎn vârstă de 30 de ani, Liviu Cristudor, format la Colegiul Naţional „Mihai Viteazul” Ploieşti, a fost component al tuturor celor trei echipe ploieştene existente în ultimii 15 ani: Petrom Ploieşti, Videoclip Ploieşti, Tricolorul LMV Ploieşti (dintre care doar ultima mai există, deşi sunt şanse mari ca şi aceasta să spună pas activităţii, din cauza situaţiei financiare). Însă, în momentul de faţă, jucătorul ploieştean se află în faţa celui de-al şaselea sezon cu CS Arcada Galaţi, grupare cu care a câştigat, anul trecut, SuperCupa României, medaliile de argint în Cupa României şi a devenit vicecampion naţional.
De menţionat că în echipa României au mai fost convocaţi şi doi jucători care au devenit campioni cu Tricolorul LMV Ploieşti în sezonul trecut, Laurenţiu Lică şi Cristian Bartha, titulari în Naţională pe posturile de universal, respectiv coordonator.
În preliminariile Campionatului European, echipa României face parte din grupa A, 9-cînvingând în primul meci, disputat în urmă cu o săptămână, selecţionata din Danemarca, în Sala Polivalentă din Craiova, scor 3:2 (21:25, 25:20, 24:26, 25:22, 15:11).
Pentru Naţionala tricoloră urmează confruntarea cu Finlanda, care se află în fruntea ierarhiei, după ce a învins, de asemenea, echipa daneză, sâmbătă, în deplasare, dar cu scorul de 3:1 (25:19, 17:25, 25:21, 25:17), luând toate cele trei puncte puse în joc.
Partida din Helsinki urmează să înceapă de la ora 20:00, fiind televizată, în direct, pe postul TVR HD, aceasta fiind arbitrată de Marie-Catherine Boulanger (Belgia, arbitru 1) şi Stefan Bernstrom (Suedia, arbitru 2). Cele două echipe se vor reîntâlni duminică, de la ora 18:00, în Sala Polivalentă din Craiova, în cadrul etapei a patra a grupei A preliminare.
Ultimele meciuri ale grupei sunt programate la începutul anului viitor, Finlanda urmând să întâlnească Danemarca, pe 5 sau pe 6 ianuarie, în vreme ce România va oferi replica Danemarcei, în data de 9 ianuarie.
9-dÎn faza preliminară a Campionatului European sunt formate şapte grupe, câştigătoarele urmând să avanseze direct la turneul final, alături de cele mai bune cinci formaţii de pe locul secund. Turneul final al Europeanului este programat în perioada 12-29 septembrie 2019, fiind găzduit de patru ţări: Belgia, Olanda, Franţa şi Slovenia.
Lotul naţional al României este alcătuit din următorii jucători: Adrian Aciobăniţei (singurul stranier al tricolorilor, VFB Volleyball Friedrichshafen, Germania), Cristian Bartha, Andrei Spînu, Mihai Gheorghiţă şi Rareş Bălean (toţi la CS Volei Municipal Zalău), Marian Bala, Gabriel Cherbeleaţă, Claudiu Dumitru şi Gabriel Ghionea (toţi la CSM Bucureşti), Laurenţiu Lică, Bogdan Ene şi Răzvan Olteanu (toţi la SCM U Craiova), Liviu Cristudor (CS Arcada
Galaţi) şi Vlad Kantor (CS Unirea Dej).