Mendocino Complex a devenit cel mai mare incendiu din istoria Californiei, vâlvătaia mistuind și partea sudică a Pădurii Naționale Mendocino unde pompierii se luptă să țină pe loc flăcările care amenință comunitățile de la baza dealurilor, transmite Reuters. Mendocino Complex, format din două incendii ce s-au unit, a distrus o suprafață de 114.800 hectare și încă mai crește. Acesta a depășit ca dimensiuni Incendiul Thomas, care a carbonizat anul trecut 114.000 de hectare în comitatele Santa Barbara și Ventura.
Condițiile meteo favorabile flăcărilor se vor menține și în continuare. ”Din păcate, n-o să aibă timp să ia vreo pauză prea curând”, a spus meteorologul Brian Hurley despre pompierii care au reușit să creeze zone tampon în jurul a circa o treime din incendiu.
Mendocino Complex, care a distrus 75 de case și a forțat mii de persoane să plece de acasă, este cel mai mare dintre cele opt incendii majore scăpate de sub control în California. Donald Trump a declarat starea de dezastru major în acest stat american.
În total, aproape 3.900 de oameni se luptă cu incendiul Mendocino, inclusiv echipe din Arizona, Washington și Alaska.