Petre Apostol

Reprezentanţii Federaţiei Române de Popice au stabilit datele de desfăşurare pentru prima parte din Campionatul Naţional de Popice. În competiţia feminină vor participa, la fel ca în sezonul trecut, doar trei echipe, printre acestea fiind şi Conpet Petrolul Ploieşti.
Echipa ploieşteană a câştigat medaliile de argint în sezonul trecut, după o finală cedată în duel cu Electromureş Romgaz Târgu Mureş, nereuşind, astfel, să-şi apere titlul obţinut cu un an în urmă. Sportivele ploieştene vor încerca, însă, să revină pe prima treaptă a podiumului de premiere în sezonul viitor, care este programat să înceapă la finalul lunii septembrie.
Turul campionatului urmează să debuteze pe 29 septembrie, chiar la Ploieşti, Conpet Petrolul primind „vizita” formaţiei Rapid Bucureşti, grupare care îşi desfăşoară activitatea tot la arena clubului Conpet, neavând o sală amenajată în Capitală. În etapa a II-a va intra în competiţie şi campioana Electromureş Romgaz Târgu Mureş, care va oferi replica echipei Rapid Bucureşti, la Ploieşti, în data de 20 octombrie.
Derbiul campionatului, dintre Conpet Petrolul Ploieşti şi Electromureş Romgaz Târgu Mureş, va încheia turul întrecerii, în data de 17 noiembrie, urmând să aibă loc în Ardeal.
Returul este programat să se desfăşoare la începutul anului viitor.
În competiţia masculină, care va debuta mai devreme decât cea feminină, pe 1 septembrie, vor evolua, la fel ca în sezonul trecut, cinci echipe, CFR Olimpia ACB Iaşi fiind campioana naţională en-titre.