Senatul a adoptat, decizional, un proiect care propune modificarea Legii audiovizualului prin introducerea obligaţiei pentru furnizorii de servicii media să subtitreze în limba română filmele şi documentarele româneşti pentru a fi accesibile şi persoanelor surde şi celor cu deficienţe de auz.
„Mă bucur foarte mult că legea a trecut de Parlament. E un lucru extraordinar pentru persoanele surde şi pentru persoanele cu dizabilităţi care în sfârşit vor avea acces la filmele şi documentarele româneşti. Sunt bucuroasă pentru ei. Asta prevedea proiectul meu, ca şi persoanele cu deficiente de auz să aibă acces la filmele şi documentarele din televiziuni. Senatul a fost camera decizională. Urmează promulgarea din partea preşedintelui. Aproximativ 30.000 de oameni au astfel de probleme”, a declarat, pentru MEDIAFAX, deputatul PNL Adriana Săftoiu, iniţiatoarea proiectului de lege. Iniţiativa aparţine deputatului PNL, Adriana Săftoiu şi este semnată de 54 de parlamentari ai formaţiunilor din Opoziţie precum şi de la PSD şi UDMR.
Iniţiatorii susţin că această practică de subtritrare a filmelor în limba de origine este din ce în ce mai răspândită în UE. Propunerea legislativă a fost adoptată de Camera Deputaţilor pe 13 iunie, astfel că actul normativ urmează să ajungă pe masa preşedintelui Klaus Iohannis pentru promulgare.