V. Stoica

Un nouă competiție organizată la nivel mondial pentru stațiunile destinate practicării sporturilor de iarnă – World Ski Awards – și-a premiat, în weekend, câștigătorii, în cadrul unei gale care a avut loc în Kitzbühel, Austria.
Nominalizate la “Cea mai bună stațiune de schi din România” în cadrul evenimentului desfășurat la Kitzbühel au fost, alături de Sinaia – Vidra Transalpina, Arena Platoș Păltiniș, Azuga Ski, Poiana Brașov, Predeal, Rânca Ski Resort, Straja și Vatra Dornei.
Ca și anul trecut, orașul prahovean Sinaia a obținut titlul de cea mai bună stațiune de schi din România, în special pentru faptul că deține cele mai multe pârtii din România, dar și pentru că este cel mai înalt domeniu schiabil din țară, aflat la peste 2100 de metri altitudine, iar Carp este cea mai abruptă pârtie omologată din România. La toate acestea se adaugă cele șapte instalații de transport pe cablu destinate turiștilor care vor să schieze, la propriu, deasupra munților.
Primarul orașului Sinaia, Vlad Oprea, a anunțat câștigarea premiului, sâmbătă seara, pe facebook: “Sinaia, premiată în seara asta la Kitzbuhel. The Best Ski Resort – Cea mai frumoasă stațiune de schi din România. Multe emoții, dar și multă fericire și mândrie pentru orașul nostru minunat. După 11 ani de investiții constante în domeniul schiabil sinăian, rezultatele ne bucură și ne motivează! Mergem înainte!”.