Petre Apostol

Participarea în Divizia A1 la volei devine tot mai dificilă pentru cluburile din ţară. Cu puţin timp înainte de startul competiţiei masculine, chiar campioana şi câştigătoarea Cupei României a anunţat că se retrage din întrecere! Club susţinut în totalitate din fonduri private, Tricolorul LMV Ploieşti nu a mai găsit resurse financiare pentru a continua activitatea, deşi câştigase tot ceea ce se putea pe plan naţional şi ar fi trebuit să evolueze în cupele europene.
Dar, se pare că asemenea performanţe nu aduc şi siguranţa pe plan financiar, iar cluburile din voleiul românesc cu greu reuşesc să supravieţuiască. Asta mai ales având în vedere că în campionatul feminin s-a ajuns să se joace doar cu opt echipe, în loc de 12 cum ar fi trebuit. Iar, de curând, competiţia masculină a rămas mai săracă, după ce o nouă echipă a decis să se retragă. VCM LPS Piatra Neamţ a anunţat că se retrage în urma datoriilor pe care clubul le are faţă de jucători şi furnizorii
de servicii.
Astfel că Divizia A1 la volei masculin a rămas în doar zece echipe, din 12 câte ar fi trebuit să aibă, iar cu probleme financiare se mai confruntă şi alte formaţii, nefiind exclusă apariţia și a altor retrageri în viitor.
Asemenea situaţii ar trebui să-i facă pe organizatori, reprezentanţii Federaţiei Române de Volei, să găsească soluţii pentru a scoate voleiul românesc din impasul în care arată că se află în prezent, în ciuda unor performanţe superficiale.