Premierul britanic Theresa May este în continuare „hotărâtă” să pună în aplicare Brexit-ul la data prevăzută, 29 martie, şi să obţină concesii din partea Bruxellesului asupra acordului de separare, în pofida refuzului categoric al UE de a-l renegocia, a informat ieri AFP, preluată de Agerpres.
„Sunt hotărâtă să pun în aplicare Brexitul şi hotărâtă să-l pun în aplicare la termenul stabilit: 29 martie 2019”, a notat lidera conservatorilor britanici într-un editorial publicat în The Sunday Telegraph.
De asemenea, ea a respins posibilitatea amânării Brexitului, după cum au sugerat mai mulţi responsabili politici în ultimele zile, printre care ministrul britanic al afacerilor externe Jeremy Hunt, pentru a permite adoptarea legislaţiei necesare în vederea punerii lui în aplicare.
Theresa May susţine că doreşte să găsească o „soluţie pragmatică” în privinţa Brexitului, care să poate beneficia de sprijinul majorităţii în Parlament, după ce Camera Comunelor a respins la mijlocul lui ianuarie, cu o majoritate zdrobitoare, acordul de separare încheiat în noiembrie cu UE.
Marţi, parlamentarii britanici au adoptat un amendament depus de conservatorul Graham Brady şi susţinut de guvern, în care se cer „aranjamente alternative” la dispoziţiile privind controversata „plasă de siguranţă” (backstop) menită să evite revenirea la o frontieră fizică între provincia britanică Irlanda de Nord şi Republica Irlanda.
După acest vot, Theresa May a dorit să redeschidă negocierile cu UE, chiar dacă europenii au refuzat până acum solicitarea ei. „Când voi reveni la Bruxelles, mă voi bate pentru Marea Britanie şi Irlanda de Nord, voi fi înarmată cu un nou mandat, cu idei noi şi o determinare reînnoită pentru a conveni asupra unei soluţii pragmatice care să pună în aplicare Brexitul”, a insistat May în Sunday Telegraph. „Parlamentul m-a delegat să fac aceasta”, a adăugat ea.
Plan de urgenţă privind evacuarea reginei Marii Britanii – reactivat
Oficialii britanici au reactivat un plan de urgenţă din timpul Războiului Rece ce prevede ca familia regală, inclusiv regina Elizabeth a II-a a Marii Britanii, să fie evacuată din Londra în cazul izbucnirii unor revolte dacă Regatul Unit părăseşte UE într-un mod dezordonat, relatează presa locală, potrivit Mediafax.
„Aceste planuri de evacuare de urgenţă au existat încă din timpul Războiului Rece, dar acum au fost reactivate pentru cazul unor tulburări civile în urma unui Brexit fără un acord”, a relatat publicaţia Sunday Times, citând o sursă anonimă din cadrul Guvernului de la Londra.
Totodată, publicaţia Mail on Sunady, a relatat, de asemenea, că planurile de urgenţă prevăd mutarea familiei regale, inclusiv a reginei Elizabeth a II-a a, în locaţii sigure, departe de Londra.
Reprezentanţi ai mediului de afaceri din Marea Britanie au avertizat că reţeaua de aprovizionare ar putea fi perturbată de noile proceduri vamale, existând inclusiv riscul unei penurii de alimente şi medicamente.
Pe de altă parte, parlamentarul conservator Jacob Rees-Mogg, un susţinător marcant al Brexit, a declarat pentru Mail on Sunday că aceste planuri indică o panică nefondată a oficialilor în legătură cu un Brexit fără acord, menţionând că membrii familiei regale au rămas la Londra chiar şi în timpul bombardamentelor germane din cursul celui de-al Doilea Război Mondial.