Florin Tanasescu
Sunt conștient că unii mă vor acuza că-n dispensarul sătesc în care m-am născut era cazul s-o strig întâi pe Mama, nu pe Madonna ! Sau să scandez “Trăiască Liviu Dragnea!”. Ăst ultim lucru poate-am să-l fac, numai dacă este să mă nasc a doua oară. Și-n plus, să nu uităm, Stalin încă nu fusese pe năsălie pus, deci era concurenţă mare pe post !
În rest, eu n-am fost și nu sunt un prost. Iertată-mi fie aroganţa, dar am fost deștept din prima zi a vieţii mele. N-am fost “mut ca o lebădă”, n-am scâncit, n-am miorlăit ci-am devenit guraliv și bârfitor, cum stă bine unui român muritor.
În clasa-ntâi făceam și eu, într-adevăr, ceva bastonașe, dar cu schepsis – direct pe curat, iar nu pe maculator. Și scriam, ah, lămurit mi-aduc aminte, liniuţe oblice și litere. Cum ar fi AC / DC. Deși nici metaliștii și nici ursitoarea care îmi prevestea că voi arde în cazanul cu smoală nu știau că “M-am născut în iad și chiar o să-mi placă” este cu dedicaţie pentru mine și pentru neamul meu.
În clasa a doua, în vreme ce alţii se uitau la poze cu “Fram, ursul polar”- care precede, cum bine știţi, “Întunecare” (oh, nu e vorba despre bezna ţării mele, deși…), eu mă declaram solidar cu “Băieţii de pe Strada Pall”. Și eram prea mic când smintitul Ian Palach a devenit o torţă vie – auzi prostie – din dragoste de ţară ! Chiar o să-l întreb, după ce-o să trec și eu “puntea humii”, când ne-om întâlni acolo, Sus, “Ce ţi-a venit ? Nu știai că n-are rost să mori, degeaba, pentru o ţară ?”.
Ai mei, săracii, m-au ferit cât au putut de a-i citi biografia sau de a vedea vreun tablou de-ale numitului van Gogh. Ce, au avut cu cine se-nţelege ? Pas ! M-am apucat de meditaţie transcedentală. Adică, de fumat. Unii îmi strigau: “La un capăt iese fum, la un altul, un nebun”. Doar Marin Sorescu era de acord cu mine și-mi spunea: “ Fumând, ne putem gândi la niște idealuri și mai grozave”. Cum ar fi, o ţară normală. Chiar, cum ar fi ?
Acum, urmează-un paragraf peste care-i bine să-l săriţi! Citeam pe Borges – “Cărţile și noaptea” – și am plâns ca prostu, ca dementul, ca un scos din minţi (chiar dacă Madonna-mi fredona “Don’t cry for me Argentina“), când renumitul profesor, orb fiind, a simţit că, la cursul lui, studenţii dăduseră pe “silenzio stampa” televizorul și se uitau la Mondialul din 78. Și Kempes dădea gol, în prelungiri, Olandei. De-atunci, numitul van Gog este pentru mine-un drog. Și-mi plac lalelele, chiar dacă, din spirit patriotic, ar trebui să cânt și eu “Românie, dragostea mea pentru tine arde macii pe coline”. N-o fac.
Când m-am născut, am strigat nu Mama, ci Madonna. Nu mi-a fost ușor și vă garantez, a fost un lucru ciudat. Moașa comunală a zis că sunt și deveni-voi un nebun.
Deci, nu ! Nu plânge pentru mine, mamă! Cât despre tine, ţară, știu că-ţi râzi în pumni.
Da, moașă comunală, Madonnă de la ţară: voi ajunge la azilul de nebuni!
