N. D.
La nivelul judeţului Prahova, au fost nenumărate cazurile în care, cu ocazia efectuării diverselor lucrări, precum săparea unor fundaţii sau lucrări agricole, au fost scoase la suprafaţă inclusiv muniţie neexplodată. În ultimul caz, cea mai recentă situaţie a fost înregistrată la sfârşitul săptămânii trecute, mai exact pe data de 16 martie, când echipajul pirotehnic al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Şerban Cantacuzino” a fost solicitat pentru a efectua două misiuni de asanare a teritoriului de muniţia rămasă neexplodată din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Potrivit ISU Prahova, o grenadă defensivă a fost găsită de un cetățean în gospodărie, în timp de pregătea terenul pentru curățenia de primăvară, în localitatea Gherghița, iar în satul Rachieri, comuna Valea Călugărească – un proiectil exploziv de calibru 85 mm. Ca urmare a găsirii muniţiei neexplodate menţionate, specialiştii pirotehnicieni au asanat o suprafaţă de teren de aproximativ 150 metri pătraţi şi au acţionat pentru identificarea, ridicarea, transportul şi depozitarea acesteia în condiţii de siguranţă, urmând a fi distruse la o dată ulterioară.
Intervenţiile menţionate au reprezentat doar o parte dintre acţiunile efectuate de către cei de la ISU Prahova, în contextul în care, în intervalul 15 – 18 martie a.c., pompierii militari au desfăşurat 142 de misiuni, dintre care 89 au reprezentat acţiuni ale echipajelor SMURD pentru acordarea primului ajutor calificat şi asistenţei medicale de urgență, la care s-au adăugat intervenţiile la 36 de incendii, la alte cinci situații ce au vizat asigurarea zonelor în care au avut loc accidente rutiere și 14 alte situații de urgență.