Avocata Zuzana Caputova s-a plasat pe prima poziţie în primul tur al alegerilor prezidenţiale desfăşurate sâmbătă în Slovacia, obţinând 40,6% din voturi, şi se va confrunta în 30 martie cu candidatul de centru-stânga Maros Sefcovic, vicepreşedinte al Comisiei Europene, care a obţinut 18,7% din sufragii, a relatat ieri AFP şi dpa, preluate de Agerpres.
”Voturile pe care le-am primit le consider un apel la schimbare”, a declarat Caputova, reprezentantă a partidului Slovacia Progresistă, la scurt timp după anunţarea rezultatelor.
Fostul ministru al Justiţiei Stefan Harabin (dreapta radicală) şi reprezentantul extremei stângi Marian Kotleba au primit fiecare sub 15% din voturi în primul tur al scrutinului prezidenţial din Slovacia. Spre deosebire de candidaţii plasaţi pe primele două poziţii, Harabin şi Kotleba s-au pronunţat ferm contra politicii UE privind migraţia şi refugiaţii.
Dacă va câştiga scrutinul din 30 martie, Zuzana Caputova va fi prima femeie care devine preşedinte al Slovaciei.