Ultima rundă din Liga A Prahova a fost ”marcată” de derbiul primelor clasate, la Blejoi, echipa gazdă reușind o remiză, 2-2, în fața ”urmăritoarei” CS Bănești. Blejoiul își conservă astfel avantajul de 4 puncte în fruntea ierarhiei județene, după un joc echilibrat, ”peste medie” ca nivel, serios influențat însă și de vremea potrivnică, ploaia, terenul greu, fiind principalii adversari ai celor două echipe. Irinel Dumitru şi Lambru au marcat pentru echipa pregătită de Răzvan Vlad, în timp ce oaspeţii i-au avut pe lista marcatorilor pe Adrian Vintilă şi Horia Nicolae.
Tot în ultima etapă, de remarcat ar fi faptul că ocupanta locului 3 – Petrolistul Boldești – a ”ieșit definitiv din cărți”, după eșecul de la Văleni, precum și scorul fluviu reușit de CSO Plopeni, care în retur a… defilat, până acum, plopenarii administrând în ultimul joc un 15-0 celor de la Izvoarele!
Rezultatele etapei:
CS Blejoi – FC Bănești 2-2
Teleajen Văleni – Petrolistul Boldești 1-0
CS Cornu – CS Păulești 1-0
Avântul Măneciu – AS Strejnic 1-0
CSO Plopeni – Tinerețea Izvoarele 15-0
Unirea Urlați – CS Mănești Coada Izvorului 0-1
Petrolul 95 Ploiești – AFC Brebu 4-3
Tricolorul Breaza – CS Ceptura 3-0*