Valoarea totală a cheltuielilor militare la nivel mondial în anul 2018 a ajuns la 1822 de miliarde de dolari, reprezentând 2,1% din PIB-ul mondial, România clasându-se pe locul 40 la acest capitol, arată un raport recent al Institutului Internaţional de Cercetare pentru Pace de la Stockholm (SIPRI), potrivit Mediafax. Cheltuielile militare ale României au crescut cu 18% în 2018 faţă de anul precedent, ajungând la 4,6 miliarde de dolari, sau 1,9% din PIB-ul naţional. Comparativ cu anul 2009, cheltuielile pentru apărare ale României au înregistrat o creştere de 112% în 2018, potrivit datelor prezentate în raportul SIPRI Military Expenditure Database. Statele Unite, China, Arabia Saudită, India şi Franţa se poziţionează pe primele cinci locuri în ceea ce priveşte cheltuielile militare pe anul 2018, în timp ce Rusia a căzut pe locul al şaselea.Pentru prima dată după 2010, cheltuielile pentru apărare ale SUA au înregistrat un avans, în timp ce cheltuielile militare ale Chinei au crescut pentru cel de-al 24-lea an consecutiv. „În 2018, SUA şi China au reprezentat jumătate din cheltuielile militare ale lumii”, a explicat dr. Nan Tian, cercetător în cadrul programului SIPRI Arms and Military Expenditure (AMEX) .
Bugetul militar al SUA s-a ridicat în anul 2018 la 649 de miliarde de dolari, rămânând liderul absolut al clasamentului. Pe locul doi s-a clasat China, cu cheltuieli militare de 250 de miliarde în 2018, adică de aproape zece ori mai mari decât în 1994. Mai multe ţări din Europa Centrală şi de Est au înregistrat creşteri semnificative în ceea ce priveşte cheltuielile militare în 2018. „Creşterea din Europa Centrală şi de Est se datorează, în mare parte, acutizării percepţiilor privind o ameninţare din partea Rusiei”, a declarat Pieter Wezeman, cercetător principal al programului AMEX. Cele mai mari creşteri din regiune, între 2017 şi 2018, au fost înregistrate în cazul Ucrainei, României, Bulgariei, Letoniei, Lituaniei, Cehiei, Bosniei şi Herţegovina. Cheltuielile militare ale Ucrainei au crescut cu 21%, până la 4,8 miliarde, ale Bulgariei cu 23%, până la 1 miliard de dolari, iar ale României cu 18%. La nivel european, cheltuielile militare au înregistrat un avans de 1,4%, până la 364 miliarde dolari. Valoarea bugetului militar al Rusiei a fost de 61,4 miliarde de dolari în anul 2018, fiind pentru prima oară după 2006 când Rusia nu se clasează între primele cinci ţări în acest clasament.