Petre Apostol

Echipa de handbal a Clubului Sportiv Orăşenesc Mizil, pregătită de antrenorii Ionuţ Tiţa şi Marian Moise, a debutat, ieri, la turneul final din Campionatul Naţional la juniori III, organizat la Buzău, evoluând în compania formaţiei ACS Transilvania Braşov, în prima etapă a grupei A.
La capătul unui meci pe care l-au condus în mare parte din timp, inclusiv la pauză, când avea un avantaj minim, scor 16-15, prahovenii au încheiat la egalitate cu gruparea braşoveană scor 31-31.
Totodată, şi în meciul celălalt din cadrul grupei s-a înregistrat o remiză, CSM Bucureşti încheind la egalitate cu CSM Bacău, scor 29-29 (17-12). Astfel, toate echipele îşi păstrează intacte şansele de calificare în semifinale, la care vor avansa primele două clasate.
Echipa din Mizil urmează, astăzi, să întâlnească formaţia CSM Bacău, de la ora 9:30.
Lotul celor de la CSO Mizil este alcătuit din următorii jucători: Alexandru Drăghiciu (portar, născut în 2005), Tiberiu Mareș (portar, 2004), Claudiu Popescu (portar, 2006), Mihai Popescu (extremă stânga, 2005), Robert Lăzăroiu (extremă stânga, 2004), Vlad Scarlat (extremă stânga, 2005), Alexandru Toma (extremă stânga, 2004), Andrei Dobrescu (inter stânga, 2004), Andrei Vasile (inter stânga, 2004), Alexandru Grancea (centru, 2004), Justin Tudose (centru, 2004), Eduard Stan (centru, 2005), Noni Grigore (inter dreapta, 2005), Florin Vișoiu (inter dreapta, 2004), Vlad Leescu (inter dreapta, 2005), Ștefan Stănescu (extremă dreapta, 2004), Dragoș Popescu (extremă dreapta, 2004), Theodor Ciobotaru (extremă dreapta, 2005), Flavius Niță (pivot, 2005), Mihai Moise (pivot, 2004), Ștefan Coman (pivot, 2004), Alexandru Drosu (pivot, 2005).