• SPP va înregistra temporar, cu număr unic, autoturismele cu care se va deplasa suveranul Pontif

Guvernul a adoptat, în şedinţa de ieri, o ordonanţă de urgenţă care prevede că SPP va înregistra temporar, cu număr unic, autovehiculele în care se va deplasa Papa Francisc cu ocazia vizitei desfăşurate în România între 31 mai şi 2 iunie.
Potrivit sursei citate, aceste autoturisme vor avea drept de circulaţie pe drumurile publice din România. Ordonanţa de urgenţă urmează să intre în vigoare luni, 27 mai 2019, şi se va aplica până pe 7 iunie 2019, inclusiv.
Deplasarea Sanctităţii Sale se va efectua cu autoturisme puse la dispoziţie de către partea română, iar reprezentanţii Vaticanului au solicitat ca acestea să aibă numărul de înregistrare unic folosit atât în ţara sa, cât şi în toate vizitele oficiale efectuate în alte ţări, potrivit uzanţelor protocolare.
Papa Francisc se va deplasa de la Bucureşti la Şumuleu-Ciuc, Iaşi, Blaj, iar în final va pleca din Sibiu. Papa va fi primit de către Klaus Iohannis, iar preşedintele se va alătura şefului Bisericii Catolice în unele momente din timpul vizitei.
Papa Francisc va călători pe 31 mai la Bucureşti, unde va fi aşteptat de către preşedintele Klaus Iohannis alături de soţia sa Carmen Iohannis la Aeroportul Otopeni, potrivit unor surse oficiale.
Suveranul Pontif va merge de la aeroport pe bulevardele din Bucureşti, amenajate special pentru primirea sa, cu un automobil produs de Dacia. Papa va putea saluta românii şi pe toţi cei care se află în public la venirea sa.
Papa Francisc va avea parte de o primire oficială la Palatul Cotroceni, unde sunt invitaţi membrii de la Guvern şi Parlament, societatea civilă şi diferitele grupuri etnice din România. Suveranul Pontif va primi drept cadou din partea preşedintelui produse tradiţionale româneşti.
După terminarea vizitei de stat de la Cotroceni, Papa va lua parte la un moment religios la Catedrala Mântuirii Neamului alături de Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel. La acest moment va lua parte şi Klaus Iohannis.
Ultimul punct din programul Papei în Bucureşti va fi vizita la Catedrala Sfântul Iosif, unde vor fi plasate ecrane, la exterior, pentru public, datorită constrângerilor de spaţiu din interior.
Papa Francisc va pleca pe 2 iunie din Sibiu, unde va fi condus de Klaus Iohannis cu soţia acestuia, Carmen, la aeronavă.
În timpul vizitei Suveranului Pontif, preşedintele Iohannis va participa la câte o întâlnire cu creştinii ortodocşi, romano-catolici, greco-catolic.