Violeta Stoica

Operatorul de salubritate Rosal Grup și Asociația de Dezvoltare Intercomunitară “Parteneriatul pentru managementul deșeurilor Prahova” au ajuns la capăt de drum în privința contractului semnat pentru zonele 2 – Boldești-Scăeni și 6 – Valea Doftanei, ceea ce înseamnă că ploieștenii și locuitorii celorlalte 35 de localități care fac parte din sectoarele menționate nu vor mai trebui să suporte sincopele din prestarea serviciului de ridicare a gunoiului menajer de la platformele gospodărești.
Ieri, președintele Consiliului Județean Prahova, Bogdan Toader, care este și președintele Asociației de Dezvoltare Intercomunitară “Parteneriatul pentru managementul deșeurilor”, a anunțat că a demarat procedura de reziliere a contractului cu operatorul de salubritate Rosal Grup SA.
„În calitate de președinte al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară “Parteneriatul pentru managementul deșeurilor Prahova”, am declanșat procedura de reziliere a contractului de salubrizare pentru zonele 2 – Boldești-Scăeni și 6 – Valea Doftanei, încheiat cu operatorul SC Rosal Grup SA. Municipiul Ploiești face parte dintre cele 36 de localități aferente zonelor menționate. Demararea acestei proceduri a fost inițiată din multiple cauze, printre care se regăsesc neachitarea redevenței obligatorii către Asociația de Dezvoltare Intercomunitară, precum și prestarea defectuoasă a activității de salubrizare, reclamată de prahoveni.
Funcționalitatea serviciului de colectare a deșeurilor va fi asigurată pentru o perioadă de maximum 90 de zile de către același operator, timp în care ADI va demara o procedură de achiziție de urgență pentru încheierea unui nou contract de salubrizare la nivelul zonelor 2 – Boldești- Scăeni și 6 – Valea Doftanei”, a precizat Bogdan Toader.