Petre Apostol

Marţi seară, pe Stadionul „Dinamo” din Minsk (Belarus), au fost programate sferturile de finală la atletism în cadrul celei de-a doua ediții a Jocurilor Europene. Pentru prima dată în istorie, competiţia de atletism s-a desfăşurat într-un format denumit „Dinamic New Athletics”, concurându-se pe echipe, în cadrul a șapte probe individuale (patru la feminin – 100 m, 100 mg, lungime, suliță – și trei la masculin – 100 m, 110 mg, înălțime) şi a două ștafete de 4×400 m mixt și hunt mixt 200 m, 400 m, 600 m, 800 m.
În lotul României la atletism s-au regăsit şi patru reprezentanţi prahoveni: Ioana Plăvan (CSŞ „Constantin Istrati” Câmpina), Cristian Radu (CSM Ploieşti), David Năstase (CSM Ploieşti, CS Farul Constanţa) şi Mihai Pîslaru (originar din Ploieşti, format la CSŞ din localitate, legitimat, în prezent, la CSM Bucureşti). În plus, delegaţia tricoloră la atletism a fost condusă de secretarul general al Federaţiei Române de specialitate, ploieşteanul Augustin Iancu, antrenor coordonator al secţiei de profil de la CSM Ploieşti.
Echipa României s-a numărat printre cele 18 reprezentative care au avansat în sferturile de finală după desfăşurarea fazei de calificare, la care au luat parte 24 de selecţionate.
În sferturi, însă, tricolorii au ratat calificarea în semifinale, clasându-se pe locul al patrulea în meciul al treilea, cu un total de 56 de puncte, devansând Estonia şi Slovenia, dar situându-se în urma Spaniei, Turciei şi Lituaniei, primele două echipe avansând în penultima fază a concursului, care era programată ieri.
Rezultate înregistrate de atleții tricolori în meciul din sferturi: 100 m masculin – Ionuț Neagoe (10,54 sec.) – loc 3 (8 p), lungime feminin – Florentina Iușco (6,43 m) – loc 1 (12 p), 100 m feminin – Marina Baboi (11,70 sec.; SB) – loc 3 (8 p), suliță feminin – Ioana Plăvan (45,02 m) – loc 6 (2 p), 4X400 m mixt (Sanda Belgyan/Cristina Bălan/Mihai Pîslaru/Cristian Radu – 3:21,68 min.) – loc 3 (8 p), 110 mg masculin – Cosmin Dumitrache (14,21 sec.) – loc 3 (8 p), înălțime masculin – Mihai Donisan (2,13 m) – loc 4 (6 p), 100 mg feminin – Anamaria Nesteriuc (15,44 sec.) – loc 5 (4 p), ștafeta hunt, în componența Ioana Gheorghe (200 m), David Năstase (400 m), Florina Pierdevară (600 m), Nicolae Coman (800 m), timpul total a fost 4:40,09 min. (loc 4).