Elevii clasei a VIII-a sunt, începând de ieri, în vacanţa de vară, potrivit calendarului emis de Ministerul Educaţiei. Aceştia finalizează cursurile cu o săptămână mai devreme decât elevii din clasele ciclului preşcolar, primar şi gimnazial, pentru a susţine probele Evaluării Naţionale, potrivit Mediafax.
Anul şcoalar 2018-2019 este structurat astfel pentru elevii de clasa a VIII-a, întrucât ei urmează să susţină Evaluarea Naţională, care va debuta în data de 18 iunie, cu proba la Limba şi literatura română.
Ea va fi urmată de proba la Matematică, pe care elevii o vor susţine în 20 iunie şi Limba şi literatura maternă, în 21 iunie.
Afişarea primelor rezultate, respectiv a celor de dinaintea depunerii contestaţiilor va fi făcută în 25 iunie, potrivit datelor Ministerului Educaţiei Naţionale. Tot atunci, elevii care sunt nemulţumiţi de note vor putea depune contestaţii.
Potrivit ordinului privind structura anului şcolar 2018-2019 emis de Ministerul Educaţiei Naţionale, pentru clasa a VIII-a, anul şcolar a însumat 33 de săptămâni de cursuri şi s-a încheiat ieri , 7 iunie 2019.