Blejoiul a mers în Liga a III-a, după un succes cât se poate de clar, concludent, împotriva celor de la Mihai Bravu, comună giurgiuveană care, clar, nu a avut niciodată intenția de a apărea pe harta celui de-al treilea eșalon național! Pentru că, altfel, nu s-ar explica faptul că singurul portar de meserie – și căpitanul echipei, totodată – Marin, după ce s-a ”supărat” la meciul tur, cerându-se afară pe final de joc, la acel 0-3, nici nu a mai venit la partida retur, unde în poartă a stat David Ștefan, un jucător născut în 2000, reprofilat din câmp, între buturi!
Iar Ștefan a fost ”carne de tun”, la golul doi, marcat de Iancu, reușită care putea prinde orice generic TV, acesta având și ghinionul de a fi lovit de mingea ricoșată din bara transversală, instantaneu surprins de Paul Mâinea, cel care a avut grijă de ”imaginea” Blejoiului în tot acest sezon.
Pentru că, fapt important, echipa din Blejoi a fost ”învingătoare” și la acest capitol, al implicării în viața echipei, a promovării ei, pe toate canalele posibile, muncă despre care, în anumite momente, chiar se poate spune că ”face diferența” între … anonimat și poziția de fruntaș!
Desigur, tot timpul este loc de mai bine, sunt destui cei care au ”supralicitat” în unele momente, dar, per-ansamblu, echipa Blejoi merită laurii de campioană a Ligii A și cei cuveniți pentru promovare! Un pas mic pentru fotbalul ”mare”, dar un pas important pentru fotbalul prahovean!