Anul trecut, România s-a aflat în plutonul celor mai mari producători europeni la șase culturi vegetale. La nivelul Uniunii Europene , 75,8% din producţia totală de grâu a fost obținută de şapte state membre UE: Franța, Germania, Regatul Unit, România, Polonia, Spania, Italia, potrivit site-ului fermierinromania.ro, care preia date ale INS şi este citat de Hotnews. România s-a situat pe locul patru, în Uniunea Europeană, la producția de grâu, cu 7,3% din totalul producției UE, în condițiile în care ponderea culturii grâului în suprafaţa totală cultivată cu grâu în Uniunea Europeană a crescut, faţă de anul precedent, cu 0,5%. 81,6% din producţia totală de porumb boabe a fost obținută de şapte state membre: România, Franța, Ungaria, Italia, Polonia, Spania, Bulgaria.
România a ocupat primul loc la producția europeană de porumb, fiind și cel mai mare cultivator de porumb boabe din UE (mai mult de o pătrime). Ponderea în totalul culturilor cu porumb europene a crescut, în anul 2018, cu 0,4%, comparativ cu anul 2017. 90,5% din producţia totală de floarea soarelui a fost obținută de cinci state membre: România, Bulgaria, Ungaria, Franța, Spania. România a ocupat primul loc în Europa, la producția de floarea soarelui, și primul loc la suprafaţa cultivată cu floarea soarelui (aproximativ o pătrime din suprafaţa totală cultivată cu floarea soarelui în UE).
84,1% din producţia totală de rapiţă a fost obținută de şapte state membre: Franța, Germania, Regatul Unit, Polonia, România, Cehia, Ungaria. Franța și Germania au obţinut aproximativ jumătate (43,2%) din producţia totală comunitară. România s-a plasat pe locul cinci la producția europeană de rapiță și pe locul patru din punctul de vedere al suprafeței cultivate, iar ponderea acesteia în suprafaţa totală cultivată cu rapiţă a Uniunii Europene a crescut cu 0,2%, comparativ cu anul precedent.
86,1% din producţia totală de soia boabe a fost obținută de cinci state membre: Italia, România, Franța, Croația, Austria. Italia a obţinut 41,1% din producţia de soia boabe a Uniunii.
România a ocupat locul al doilea în UE, la producția de soia boabe (16,1% din totalul UE), și tot pe locul al doilea s-a plasat din punctul de vedere al suprafeței cultivate, după Italia.
79,5% din producţia totală de cartofi a fost obținută de şapte state membre: Germania, Franța, Polonia, Olanda, Regatul Unit, Belgia, România.
România a ocupat locul șapte la producția europeană de cartofi și locul patru în ierarhia statelor membre, din punctul de vedere al suprafețelor cultivate, după Polonia, Germania şi Franţa.