În lotul cu care Petrolul efectuează cantonamentul din Turcia a avut loc și prima accidentare mai gravă din mandatul lui Flavius Stoican.
Una dintre achițiile importante ale verii, pentru care s-au făcut ceva eforturi financiare (se vorbește despre un salariu de cel puțin 4000 de euro pe lună), Ionuț Cioinac s-a văzut nevoit să părăsească Turcia, din cauza unei accidentări, testul cu Menemem Spor fiind cel în care acesta s-a „rupt”!
Culmea, exact când fostul jucător al Iașiului ”prinsese” banderola de căpitan…
Cioinac a părăsit terenul după doar 20 de minute de joc, acuzând o problemă la genunchiul piciorului stâng, iar accidentarea pare a fi una serioasă, pe baza unei analize de tip RMN care să ofere un verdict clar,urmând să se ia, eventual, chiar decizia unei operații chirurgicale, la meniscul genunchiului afectat.
Împreună cu jucătorul a părăsit cantonamentul și kinetoterapeutul Claudiu Bătineanu, cel care, după ce se va afla rezultatul investigațiilor medicale, urmează să-l introducă, cât mai rapid, pe Cioinac într-un program de recuperare.

Străini, fără număr!

”Mâna dreaptă” a antrenorului Flavius Stoican în materie de transferuri, moldoveanul ”Tima” Cârlig, cel care face parte, din această vară, din staff-ul Petrolului (unde și sezonul trecut a adus cel puțin un jucător, pe brazilianul Sobrinho, care nu a reușit însă să treacă testele medicale!!!), a … produs câteva noi mutări la capitolul ”jucători de văzut”, ultimii doi care au ajuns în Turcia fiind Fabio Vieira și Willian Pozo-Venta!
Seara, în jurul orei 23.00, la Pathalia Thermal Resort au sosit doi jucători -portughezul Fabio da Rocha Vieira (28 de ani, foto în dreapta) și Willian Pozo-Venta (21 ani, foto în stânga), jucător născut la Havana, în Cuba, dar având cetățenie norvegiană. Aceştia îi urmează lui Derlis Mezza Colli, deja testat în ultimul amical, ”fără a rupe gura târgului”.
Fabio Vieira evoluează pe postul de mijlocaș central ofensiv, iar ultima dată s-a aflat sub contract cu gruparea cipriotă Olympiakos Nikosia, de care s-a despărțit în vara acestui an. Format la juniorii lui Boavista, Vieira a mai jucat, de-a lungul carierei, pentru Feirense U19, Esmoriz, Espinho, Vitoria Guimaraes, Freamunde, Anadia și Felgueiras, CV-ul său fiind unul mai degrabă modest!
Tot în compartimentul median evoluează și Willian Pozo-Venta, acesta jucând, în cariera sa, la Tromso, Follo (ambele în Norvegia) și, ultima dată, la Zimbru Chișinău (Republica Moldova), unde, desigur, întâmplător, a antrenat și Flavius Stoican (până să aibă ceva probleme, inclusiv cu Poliția de peste Prut).
De asemenea, un jucător cu ”CV” fără cifre care să impresioneze, în ultima perioadă, având însă avantajul unei vârste care-i va mai permite să… crească! De altfel, Pozo-Venta a fost internațional de juniori, până la 18 ani, după care, cariera sa pare să fi intrat în linie descendentă (15 meciuri – 1 gol, la Zimbru, echipă aflată aproape de colaps, în 2018, în timp ce prima parte a anului 2019 este ”de negăsit”, din punct de vedere al cifrelor, pe site-urile de specialitate!).
Și, sigur… vor mai veni jucători, cum, de asemene, am avea curaj să facem pariu că vor fi câțiva care ”vor pleca aşa cum au venit”, pentru că … ochiul versat al lui Marius Stan ar trebui să sesizeze eventualele ”probleme”!

Duel contra lui Stramaccioni!

Petrolul are programat următorul test din cantonamentul din Turcia astăzi, în compania iranienilor de la Esteghalal FC, locul 3 în ultima ediție de campionat.
Adversara de astăzi are, din această vară, pe bancă, un nume important, surpriză pentru fotbalul din această țară – italianul Andrea Stramaccioni, fost tehnician la Inter, Udinese, Panathinaikos și Sparta Praga, semnând cu gruparea iraniană!