Lira turcească a înregistrat o scădere de peste 3% în raport cu dolarul american, după ce preşedintele Turciei, Recep Erdogan, a decis să îl demită pe guvernatorul băncii centrale, Murat Cetinkaya. Decizia lui Erdogan a fost determinată de o scădere mult mai puternică a costurilor de împrumut decât cea estimată iniţial, scrie Bloomberg.
Înlocuitorul lui Murat Cetinkaya este Murat Usyal, un fost guvernator adjunct al Băncii Turceşti. Moneda turcească a scăzut cu peste 3%, aceasta fiind cea mai mare scădere înregistrată după cea din luna martie. Scăderea vine după o perioadă de două luni în care lira turcească se apreciase în raport cu dolarul. Timothy Ash, un strateg din cadrul companiei Blue Bay Asset Managemet, o companie care se ocupă cu gestionarea activelor, consideră că băncile de stat din Turcia vor începe să vândă valută străină.
După demiterea lui lui Cetinkaya, Erdogan le-a transmis parlamentarilor din cadrul partidului de guvernământ că toţi politicienii şi biocraţii ar trebui să înţeleagă faptul că dobânzile mai mari pot duce la inflaţie. De-asemenea, Erdogan a ţinut să avertizeze parlamentarii în privinţa consecinţelor pentru cei care sfidează politica economică a guvernului. La începutul şedinţei de tranzacţionare de ieri, lira turcească a atins un minim de 5.8247 în raport cu dolarul. În raport cu leul lira s-a tranzacţionat la o valoare de 0.7352. Murat Cetinkaya a fost numit guvernator în aprilie 2019. Investitorii l-au criticat pe Cetinkaya pentru faptul că a decis prea târziu să înăsprească politica monetară pentru rezolvarea crizei valutare din august. Totuşi, Cetinkaya a venit cu o rezolvare, şi a decis să majoreze în septembrie rata dobânzii de referinţă la 24%, majorare care se păstrează până în prezent.