F. T.

Ieri dimineață, polițiștii prahoveni au efectuat, în paralel, două descinderi în județ, fiind vizate persoane care ar fi comis diverse fărădelegi.
Una dintre percheziții a fost efectuată de către specialiști din cadrul Direcţiei Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, în Ploiești, la un bărbat în vârstă de 65 de ani, despre care aveau informații că ar deține, ilegal, arme și muniții letale. În urma decinderilor, la domiciliul vizat au fost găsite și ridicate patru pistoale, 613 cartușe și 1.000 de proiectile metalice !
Cercetările în dosarul penal deschis pe numele bărbatului sunt continuate de către specialiștii de la Direcția Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, sub îndrumarea unui procuror de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești.
Al doilea rând de percheziții i-a vizat pe indivizi bănuiți de furt calificat și a fost efectuat de către polițiștii din Băicoi.
Potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Prahova, oamenii legii „ au descins la locuințele unor persoane bănuite de săvârșirea de infracțiuni de furt calificat. Două descinderi au avut loc în comuna Târgșoru Vechi și una în orașul Băicoi.
Din cercetări a rezultat faptul că, în lunile ianuarie și mai ale acestui an, persoanele bănuite ar fi pătruns prin efracție, pe timpul nopții, în case nou construite, dar nelocuite, de pe raza comunei Târgșoru Vechi, de unde ar fi furat mai multe bunuri, precum electrocasnice, electronice, unelte, haine și băuturi alcoolice, prejudiciul cauzat ridicându-se la aproximativ 50.000 de lei”.
De la locuințele vizate, polițiștii au ridicat, în vederea cercetărilor, bunuri ce par a proveni din activitatea infracțională, precum bijuterii, un ceas, telefoane mobile și accesorii pentru telefoane.
Trei persoane au fost duse la sediul poliției pentru audiere.