Ploieșteanca Teodora Iancu, printre titulare

 

Petre Apostol
Săptămâna trecută, echipa națională de volei feminin U16 a României a evoluat în cadrul Campionatului Balcanic, care s-a desfășurat în Serbia, la Vrnjacka Banja. Pentru echipa antrenată de Adrian Radu și Dorin Vărșăndan, competiția balcanică a reprezentat prima întrecere oficială după ce, în primăvară, pe parchetul Sălii „Olimpia”, din Ploiești, a reușit calificarea la turneul final al Campionatului European.
De menționat că în lotul național se regăsește și o jucătoare ploieșteană, anume Teodora Iancu (foto, prima din stânga, rândul de sus), sportivă polivalentă, care practică și atletismul de performanță, disciplină la care este campioană națională.
La competiția balcanică, echipa tricoloră a făcut parte din Grupa B, în faza preliminară, debutând cu o victorie în duelul cu Grecia, scor 3:1, după care a pierdut, în minimum de seturi, cu Turcia. Cum Turcia a învins și Grecia, în ultima partidă a grupei, tot cu scorul de 3:0, ocupând prima poziție a clasamentului, România s-a situat pe locul secund, calificându-se, astfel, în semifinale.
În disputa pentru calificarea în finala mare, reprezentativa tricoloră a întâlnit învingătoarea Grupei A, Serbia, cedând clar, scor 0:3 (17:25, 17:25, 10:25). Astfel, a evoluat în finala mică, în care s-a confruntat cu Bulgaria, care pierduse, în semifinale, cu Turcia, scor 0:3 (18:25, 14:25, 18:25).
Tricolorele nu au avut nicio problemă în finala mică, învingând Bulgaria cu scorul de 3:0 (25:9, 25:9, 25:16), obținând medaliile de bronz.
În finala mare, Turcia s-a impus în duelul cu Serbia, în tiebreak, după ce a revenit de la un deficit de 0:2, scor final fiind 3:2 (22:25, 17:25, 25:8, 25:22, 15:12).
Grecia a ocupat locul al cincilea, Muntenegru și Macedonia de Nord completând clasamentul competiției balcanice.