• Adolescenţii din SUA consumă de zece ori mai mult canabis decât acum trei decenii, mai ales hispanicii şi afro-americanii, deşi sunt în general mai puţin înclinaţi spre consumul de tutun şi de alcool, potrivit unui studiu publicat luni de Universitatea Nebraska din Omaha (UNO), relatează EFE, citată de Agerpres. Studiul a utilizat date ale guvernului federal pentru a determina comportamentul a 200.000 de tineri între 1991 şi 2017. În 1991, doar 0,6% dintre minori consumau marijuana cel puţin o dată pe lună, spre deosebire de 6,3% în 2017. De asemenea s-a dublat procentul adolescenţilor care consumă marijuana şi alcool cel puţin o dată pe lună, care a crescut de la 3,6% la 7,6% în perioada menţionată.Aceste procente au înregistrat o creştere în rândul latino-americanilor şi afro-americanilor, potrivit studiului realizat de doctoriţa Hongying Dai, de la Colegiul de Sănătate Publică al UNO.Potrivit lui Hongying Dai această creştere a procentelor sunt determinate de o schimbare a atitudinii faţă de canabis şi de legile statale care permit consumul.

• Un nou studiu cu 1.100 de participanți din SUA și Regatul Unit a arătat că nu există doi oameni (nici măcar gemeni identici) care să fie influențați la fel de mâncarea obișnuită. Șeful echipei de cercetători apreciază că singura regulă generală bună este consumul de nuci, semințe, fructe și legume, precum și consumul unor alimente fermentate.

• Cancerul pulmonar este destul de dificil de diagnosticat într-o fază incipientă și asta pentru că simptomele sunt inexistente. Cu toate acestea, printre simptomele care pot să apară în cazul acestei afecțiuni se numără tusea puternică- în unele situaţii ducând până la eliminarea unor cantități de sânge, oboseala, apariția unor dureri puternice în piept, dureri la nivelul umerilor sau brațelor, răgușeală, scădere inexplicabilă în greutate, febră, dureri la înghițire sau respirație șuierătoare. Pe lângă aceste simptome, specialiștii spun că, în anumite cazuri, pot să apară schimbări și la nivelul mâinilor, citează Avantaje.

• Chiar dacă un sejur la mare ar părea mai degrabă un prilej de a lenevi și a pune kilograme în plus, sunt multe activități pe care medicii le recomandă a fi făcute în aer liber. Cei care vor să vadă răsăritul și să prindă și cura de aerosoli, ar trebui să înceapă cu plimbări sau alergări pe plajă, cât mai aproape de apă. Medicii ORL-iști chiar recomandă cure de aerosoli în intervalul de timp 06.00-07.00 dimineața sau după ora 18.00. Iar jocurile copiilor cât mai aproape de limita dintre nisip și valuri le aduc mari beneficii pentru sănătate, scrie Click.

• Mulţi oameni se chinuie şi depun eforturi pentru a face cei 10 000 de paşi pe zi, acel număr de paşi atât de vehiculat pentru a-şi menţine sănătatea. Un studiu recent a analizat aproape 17.000 de femei mai în vârstă – vârsta medie de 72 de ani. S-a constatat faptul că femeile şi-au redus riscul decesului cu până la 41% atunci când au făcut doar 4.400 de paşi pe zi, comparativ cu femeile care au efectuat doar 2.700 de paşi, scrie Descoperă.

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentVorbe înţelepte
Articolul următorO lună vacanţă!