• Autorităţile sunt în alertă și recomandă populaţiei să respecte sfaturile specialiștilor

Violeta Stoica

Zeci de porci din gospodăriile în care s-au depistat focare de pestă porcină africană au fost uciși și îngropați în locurile special create, aflate la marginea localităților unde s-au confirmat cazurile de PPA.
Ieri, Comitetul Local pentru Combaterea Bolilor Prahova s-a întrunit pentru a doua oară în interval de două zile, pentru a aproba și planul de măsuri pentru noile focare de pestă porcină africană confirmate în alte sate din comuna Poienarii Burchii și în comuna Târgșoru Vechi.
După ce primul focar a fost declarat, în data de 10 iulie, în gospodăria unui localnic din satul Poienarii Rali, alte patru au fost confirmate în aceeași comună Poienarii Burchii – în satele Poienarii Vechi, Podul Văleni și Cărbunari și la un mistreț găsit mort în apropierea localității, dar și un alt focar aflat la zeci de kilometri distanță, în comuna Târgșoru Vechi.
Toți porcii din focarele menționate au fost uciși și mai apoi îngropați, iar gospodăriile în care au fost crescuți – dezinfectate de către reprezentanții Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Prahova.

purcei pestaDupă confirmarea primului focar de pestă porcină africană apărut în județul Prahova, alte noi cazuri au fost semnalate în comuna Poienarii Burchii, dar și într-o altă comună a județului Prahova – Târgșoru Vechi.
Conform informațiilor făcute publice de către reprezentanții Instituției Prefectului Prahova, în ziua de 11 iulie au mai fost confirmate alte patru focare la porci domestici și un focar la mistreț, prin buletinele de analize emise de Institutul de Diagnostic și Sănătate Animală București.
Trei dintre focarele la porci domestici au fost semnalate tot în comuna Poienarii Burchii, un focar în satul Poienarii Vechi, unde au fost evaluați pentru despăgubiri și ulterior uciși doi porci, un focar în satul Podul Văleni, unde – într-o singură gospodărie au fost evaluați și uciși 29 de porci și un al treilea focar – în satul Cărbunari – alți 10 porci evaluați și uciși.
Un alt focar la porc domestic s-a mai declarat în comuna Târgșoru Vechi, unde echipele Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Prahova s-au deplasat pentru a evalua și a ucide porcul cu pestă porcină africană, dar și pentru a dezinfecta gospodăria și a îngropa cadavrul animalului.
Tot la Poienarii Burchii, s-a dovedit că și porcul mistreț găsit mort pe fondul de vânătoare 11 Gherghița, aparținând Asociației Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Codrii Vlăsiei, era bolnav de pestă porcină africană.
Conform Instituției Prefectului, autoritățile locale au efectuat recensământul suinelor din zonele de protecție (3 km în jurul focarelor) și supraveghere (10 km în jurul focarelor). Astfel, în Poienarii Burchii au fost recenzate 1477 de gospodării, în 95 dintre acestea existând și 255 de porci, în Puchenii Mari – din 563 de gospodării recenzate, în 51 au fost declarați în total 111 porci, în comuna Gorgota au fost recenzate 125 gospodării, din care 22 cu porci, în care au fost declarați în total 73 de porci, iar la Tinosu au fost recenzate 122 gospodării, din care 19 cu porci, fiind declarați în total 41 de porci.

Sancţiuni pentru şoferii care nu au respectat interdicţia de a transporta animale

Echipajele mobile ale Inspectoratului de Poliție Județean Prahova au efectuat controale în trafic pentru a depista autovehiculele care pot transporta animale/carne/produse din carne de porc pe căile rutiere. Astfel, în prima zi de instituire a filtrelor mobile pe drumurile din zona focarelor, șapte echipe de control au acționat și au verificat în total 96 de autoturisme, dintre care trei transportau animale, fiind aplicate 10 sancțiuni în valoare totală de 3.480 de lei.

Semnele bolii

Virusul pestei porcine africane se poate transmite prin contact direct între animalele sănătoase şi cele bolnave sau indirect, prin hrănirea porcilor cu resturi de la bucătărie, când originea cărnii de porc folosită la gătit nu este cunoscută; obiecte sau adăposturi infectate; toate secreţiile, excreţiile, fluidele, ţesuturile provenite de la animalele infectate, bolnave şi moarte. Există însă și posibilitatea de transmitere a bolii și prin furajele cu care se hrănesc porcii domestici, aduse de pe câmp și posibil atinse de mistreți bolnavi, așa cum a fost primul caz de PPA de la Poienarii Burchii.
Printre recomandările adresate populație pentru prevenirea apariției bolii se află creșterea porcilor doar în spaţii îngrădite, fără posibilitatea de a veni în contact cu alți porci. Animalele nu trebuie hrănite cu resturi alimentare/lături/spălătură provenite de la carnea de porc gătită în familie, iar dacă există vânători în familie care aduc carne de mistreţ, sub nicio formă nu se dau spre consum porcilor apa provenită de la spălarea cărnii sau resturi de carne de mistreț.
În cazul în care prahovenii observă semne de boală la porcii pe care îi cresc în gospodărie, precum temperatură foarte ridicată (40,5 – 42oC) şi stare febrilă; roşeaţă sau învineţire a pielii, a marginilor urechilor, a vârfului picioarelor, a abdomenului şi pieptului; lipsa poftei de mâncare, apatie şi împleticire în mers; vomă, diaree (uneori cu sânge) şi urdori la ochi, dar și în cazul în care porcii bolnavi au murit relativ repede de la apariția primelor semne, trebuie apelat de urgență la medicul veterinar sau la Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Prahova.
Toate animalele suspecte trebuie ucise şi distruse, conform legislaţiei în vigoare, iar proprietarii vor fi despăgubiţi de către stat la preţul de piaţă al animalelor, însă doar dacă acestea sunt înregistrate și identificate în registrul național.