Lucian Avramescu
Ca orice om, lăcrimez şi eu. Lacrima adună în ea furia nedreptăţii și adesea, neputinţa. Copilul Vasile, de 12 ani, m-a emoţionat acum doi ani, la serbarea școlară de premiere a copiilor merituoși din Sângeru. Emoţia era atunci o formă a bucuriei.
Era clasa fiicei mele Ana Luciana. Ea purta coroniţă. Colegul ei din cartierul ţigănie (așa se cheamă din vremea în care comunitatea romă nu era, spre nemulţumirea unora dintre reprezentanţii ei, obligată la o schimbare de nume) era la rându-i elev merituos și, acompaniind vocile frumoase ale clasei, cânta la orgă electronică, sub supravegherea încântată a tatălui său. Vasile este un copil firav, cu o privire inteligentă, iar cântecul clapelor ieșea din sufletul lui. M-a impresionat și l-am aplaudat cu drag.
De șase luni, colegul Lucianei este internat la Spitalul Fundeni, secţia Oncologie pediatrică. Diagnosticul este leucemie, într-o formă pe care mama sa, care se află tot de atâta timp cu copilul ei în spital, îmi spune că s-ar chema, așa a înţeles de la doctori, leucemie limfoblastică acută. Elevul e merituos și-n spital, unde vin profesori de matematică, franceză, engleză, iar copilul din Sângeru, de 12 ani, are rezultate bune și note mari. În școala din Secţia Oncologie.
Discut telefonic cu Elena, mama sa, care-i e alături zi și noapte. ”Copilul nu știe de ce boală suferă, cu toate că aude în preajmă cuvântul cancer. Nu i-am spus. Mă întreabă de ce i-a căzut părul. Îi spun că are ceva la ficat și în urma tratamentului (cu citostatice!) așa se întâmplă, dar îi va crește la loc”.
Elena mai are doi copii, de un an și șase luni și de cinci ani. Două fetiţe. Tatăl, rămas fără munca lui de vânzător de pepeni vara, stă zile în șir la poarta spitalului, apoi se întoarce la copiii de acasă, rămași cu o bunică.
O familie care își dusese la școală primul copil și înregistrase bucuria, mai rară în comunitate, de a avea un copil silitor. Îl crescuseră respectuos și cuminte. În plus, cânta din ce în ce mai expresiv la instrumentele cu clape, ceea ce putea indica un talent.
Acum copilul Vasile Nicolae se află, cu un diagnostic nemilos, la Spitalul din Fundeni. Mama mi se plânge că nu mai au bani (ca răspuns imediat le-am trimis pensia mea pe o lună, care nu e mare). Tatăl, un om puternic și harnic până ieri, încearcă să facă faţă unei avalanșe a destinului abătută asupra familiei lui și vocea i-a scăzut, cuvintele îi vin greu și-s încete. Încearcă să-și încurajele fiul, soţia. Navetează între București și Sângeru și speră că Dumnezeu se va uita binevoitor și spre cuibul în care au trăit, nu în belșug, dar fericiţi, el, soţia și cei trei copii.
L-am îndemnat pe Nicolae Bobi Zodiaș, așa îl cheamă pe tatăl copiilor, să deschidă la BCR un cont. Pe numele lui. Sunt și oameni care vă pot sări în ajutor. Se petrec vindecări miraculoase, fiul tău va trăi, dragostea și spiritul de întrajutorare ale oamenilor cumsecade de pe acest pământ vă stau alături.
Azi mi-a spus că a deschis acel cont. L-am îndemnat să mi-l spună și să mi-l repete –
RO10RNCB0093164057460001.
Oameni buni, săraci sau bogaţi, trimiteţi cât puteţi și cât vă lasă inima, niște bănuţi pentru această familie care încearcă să-și salveze copilul. Vă mulţumesc în numele lor. Sunt oameni încercaţi greu în aceste zile.
