F.T.

Nu mai lipsiseră de multă vreme urșii din peisajul autohton. Adică, de săptămâna trecută…
Așa că era cazul să-și facă simțită prezența. Și și-au făcut-o în noaptea zilei de joi spre vineri (11 spre 12 iulie a.c.), când, potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) Prahova, în Comarnic, “un urs a intrat în mai multe gospodării, atacând mai multe animale și provocând pagube materiale.
Proprietarii, alertați de prezența animalului, au apelat autoritățile prin intermediul Numărului Unic de Urgență “112”, iar la fața locului s-a deplasat un echipaj de jandarmi, care a luat măsuri de asigurare a zonei și a îndepărtat animalul către zona împădurită”.
Povestea nu se oprește însă aici, cât timp, în aceeași noapte, un alt apel înregistrat prin intermediul Numărului Unic 112 – făcut, spun jandarmii prahoveni, de către o persoană campată cu cortul pe Valea Cerbului din Bușteni, “a anunțat, speriată, prezenta unui urs în apropierea cortului în care dormea. Un alt echipaj de jandarmi s-a deplasat la fața locului, animalul fiind îndepărtat prin folosirea mijloacelor acustice și luminoase de pe autospeciala din dotare”.
Am scris mai sus că “povestea nu se oprește însă aici” ?
Am greșit, fiindcă, în primul rând, nu-i poveste, ci realitate.
În al doilea rând, nu ne iluzionăm, vom mai scrie despre astfel de povești cu urși.
Pardon, povestiri…