N.D.

Ca și celelalte țări europene, și România se confruntă cu o vară extrem de atipică, în condițiile în care zilele călduroase și cu umezeală excesivă alternează cu perioade în care se înregistrează ploi torențiale și vijelii.
Astfel, după ce, săptămâna trecută, temperaturile au scăzut nefiresc pentru această perioadă, în zonele înalte precipitațiile fiind și sub formă de zăpadă, ieri, Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare Cod galben de ploi, vijelii şi grindină, valabilă și pentru județul Prahova.
Avertizarea a intrat în vigoare ieri după prânz şi expiră în această seară, la ora 21.00.
Meteorologii avertizează că vor fi perioade cu înnorări accentuate şi averse ce vor avea şi caracter torenţial, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă putând depăşi 20-25 l/mp şi izolat 40-50 l/mp.
De asemenea, pe arii restrânse vor fi şi descărcări electrice, intensificări temporare ale vântului şi, posibil, grindină.