Nicoleta Dumitrescu

Cu cât se uită mai mult în calendar şi numără zilele până pe data de 10 noiembrie, când va avea loc primul tur al alegerilor prezidenţiale, cu atât mai mult politicienii fac calcule pe hârtie. Cea mai mare grijă este însă a numelui care ar trebui să se regăsească pe buletinele de vot, de la o zi la alta, din cauza disputelor şi a faptului că nu se ajunge la niciun acord, care mai de care dintre lideri anunţând că e cazul ca partidul său să aibă prezidenţiabil propriu.
Astfel, luni, după ce a planat un soi aparte de ceaţă, pe care unii dintre social-democraţi s-au grăbit s-o taie cu propriul cuţit, noul preşedinte al principalului partid de guvernământ, uşor stănjenit, a anunţat că deşi era luată în calcul o candidatură comună cu colegii din alianţă, într-un final s-a picat de acord ca PSD să aibă candidat propriu.
Numai că, atât i-a fost liderului ALDE, mai ales că, în urmă cu vreo câteva zile, acesta a declarat că, dacă l-ar avea contracandidat pe actualul preşedinte, “absolut ar câştiga un tur al doilea al alegerilor prezidenţiale”! Prin urmare, pentru că, din start, cei din PSD l-au şuntat pe Tăriceanu de la o astfel de posibilitate, cei din ALDE îşi ameninţă colegii inclusiv cu ruperea coaliţiei de guvernare.
Astfel, frate-frate, dar când vine vorba despre posibilitatea de afirmare, iar înţelegerea unei susţineri comune pică, fără niciun fel de informare anterioară, atunci chiar că există posibilitatea ca pisica să fie ruptă, dovadă că orgoliul funcţiei nu are nicio şansă să moară, mai ales când este vorba despre politică!
În ce măsură însă coaliţia aflată acum la guvernare se va rupe din cauză de prezidenţiabil propriu, se va vedea. Cert este însă că apele sunt tulburi în mai toate partidele, mai ales în acelea în care se crede că, mai mult ca sigur, candidatul lor va ajunge în turul doi, pentru a se bate cu actualul preşedinte pentru cucerirea Cotrocenilor.
Că este aşa, un exemplu îl reprezintă şi faptul că formaţiunea politică la a cărei conducere este Victor Ponta ar cam vrea să aibă şi ea candidat propriu! Asta după ce inclusiv Gabriela Firea, aruncând cu mâna ei pietricele în apele tulburi ale partidului, susţinea că, fără colegii de la ALDE şi ProRomânia, PSD nu are şanse la prezidenţiale, iar Paul Stănescu a declarat că „soluţia unică” pentru ca forţele de stânga să câştige prezidenţialele ar fi realizarea unei alianţe între PSD, ALDE şi Pro România.
Cu siguranţă, având în vedere evenimentele menţionate, de prin grădinile Cotrocenilor, admirând floricelele şi ascultând ciripitul vesel al vrăbiilor, actualul preşedinte se distrează copios auzind ce nume de persoane vehiculează partidele pentru a le avea drept contracandidaţi.
Oricum, după cum se vede, lista pentru partidele care vor să aibă statutul de prezidenţiabil propriu rămâne deschisă…

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentEvenimente
Articolul următorVorbe înțelepte