Lucian Avramescu
Vino, prietene, nu te îndepărta,
N-avem nici eu, nici tu pojar
Să nu băgăm în carantină omenia,
Hai să ciocnim un pahar
Și tu, iubito, pe care încă nu te-am iubit,
Vino mai aproape
Acoperă-mă ușor, tandru, catifelat
Așa cum ochii se lasă ocoperiţi de pleoape
Vecinule dușmănos, așa-i că nu mai știi
De ce mă urăști, ura, ca un clește
Ţi-a sugrumat chipul cândva zâmbitor,
Să reînvăţăm împreună cum se zâmbește
Domnule ministru al nimicului scălâmb
Ieși dintre bodyguarzi, dă-te jos din limuzine,
Umanizează-te, că nu-ţi strică fasonul,
Și învaţă să-ţi fie niţel rușine
Domnule șef de stat, nu sta ca o căpiţă de paie
Caută în tine ceva care sigur a fost cândva frumos
Și coboară
Din râsul superior și arogant
Între noi, jos
Eu promit să fiu același om de rând
Adică să nu ies din rânduiala omeniei
Să-mi iubesc iubita, să-mi apăr prietenii și copiii
Și, mai ales, să fac, cu puterile mele,
faţă stihiei
10 iulie 2019, Sângeru
