Luiza Rădulescu Pintilie

Ieri, conducerea Casei Naţionale a Asigurărilor de Sănătate a anunţat, printr-un comunicat oficial, indisponibilitatea platformei informatice a asigurărilor de sănătate, invocând probleme tehnice şi înşirând o serie de dispoziţii în baza cărora medicii de familie urmează să acorde, în condiţiile blocajului înregistrat la nivel naţional încă de la începutul acestei luni, servicii medicale, să elibereze reţete pentru medicamente şi dispozitive medicale, iar apoi să transmită şi să valideze- când o da (dacă o da!) Domnul ca sistemul în discuţie să îşi revină !- rezultatele activităţii desfăşurate.
Iar ceea ce din punct de vedere procedural ar putea părea clar, în fapt a adus medicii de familie şi pacienţii la capătul răbdărilor! Fiindcă situaţia din aceste zile nu este deloc accidentală, după cum ne-a confirmat ieri medicul Simona Schnelbach- preşedinte al Societăţii Medicilor de Familie Prahova. În fapt, aceasta ne-a precizat că, începând din luna decembrie a anului trecut, nu a fost zi în care cel puţin o oră, dacă nu două-trei ore, să nu se confrunte- de altfel, la fel ca şi ceilalţi colegi ai săi, medici de familie- cu disfuncţionalităţi ale sistemului informatic, cu efecte directe negative asupra activităţii desfăşurate şi a relaţiei cu pacienţii aflaţi în faţa sa. Pacienţi deloc puţini, având în vedere că se acordă, în medie, între 20 şi 30 de consultaţii pe zi ! Iar ca imaginea să fie cât de cât completă, să adăugăm că în Prahova activează 365 de medici de familie. Sute de medici şi mii de pacienţi! Pe cei dintâi, nefuncţionarea sistemului informatic îi leagă, practic, de mâini şi de picioare în faţa unor pacienţi justificat nemulţumiţi de faptul că sunt obligaţi să aştepte mai mult, câteodată cu orele, pentru a fi consultaţi sau pentru a li se elibera o reţetă. De aceea , medicii încearcă să evite cât de mult pot măcar situaţia în care să trimită acasă pacienţii şi să le ceară să revină în altă zi , mai ales că nu puţini sunt vârstnici şi au diverse afecţiuni cronice. Iar dacă îşi asumă riscul ca fără a putea să verifice în sistemul defect calitatea de asigurat a pacientului să îi acorde totuşi servicii medicale, atunci medicul e bun de plată dacă se constată că a consultat, să zicem, un … neasigurat ! Şi calvarul e departe de a se fi încheiat. Fiindcă acelaşi doctor- ca să mai dăm doar un singur exemplu- a fost adus în situaţia de a pândi orele din noapte când, activitatea fiind mai redusă, sistemul informatic îşi mai … revine, pentru a putea înregistra şi valida serviciile medicale pe care le-a acordat, limita de validare fiind de 72 de ore !
Gândit iniţial pentru mai puţini utilizatori şi pentru mai puţine operaţiuni, actualul sistem informatic al asigurărilor de sănătate se dovedeşte periodic … boală curată, care aduce la capătul răbdărilor medici şi pacienţi deopotrivă! Însă de la 1 iulie, PIAS- numele “de cod” al controversatului sistem informatic (Platforma Informatică a Asigurărilor de Sănătate )- pare să fi intrat de-a dreptul în comă! Aşa că dacă diverse suferinţe vă duc în aceste zile la medicul de familie, înarmaţi-vă cu ceva mai multă răbdare şi … înţelegere faţă de purtătorul de halat alb din faţa dumneavoastră! Nu are absolut nicio vină că sistemul informatic s-a născut mai mult mort decât viu !