Comitetul de Urgență al Federației Române de Fotbal a aprobat componența celor 5 serii din Liga 3, sezonul 2019-2020.
Cele două formații care își dispută meciurile de pe teren propriu în județul nostru, ”satelitul” Astrei, respectiv nou-promovata CS Blejoi, vor fi, așa cum era normal, colege de serie!
Ele fac parte din seria a III-a, una schimbată destul de mult față de ceea ce a fost sezonul trecut, cea mai importantă modificare fiind făcută cu ”Craiova lui Mititelu”, CS Universitatea fiind mutată în seria a IV-a!
Au apărut, în schimb, în C3, Progresul Spartac, fruntașă a seriei a II-a în ultimele sezoane, respectiv, dintre retrogradatele din eșalonul secund, CS Balotești.
O echipă cu pretenții apărută în această serie poate fi CSM Slatina, doar 9 echipe dintre cele 16 ale seriei fiind colege și în sezonul trecut!
Luni, 12 august, începând cu ora 15:00, la sediul FRF, sala „Nicolae Dobrin”, va avea loc tragerea la sorți a programului competițional.
Prima etapă din noul sezon este programată pe 24 august 2019. Ultima etapă din tur și din acest an va avea loc pe 30 noiembrie 2019, urmând ca Liga 3 să se reia pe 7 martie 2020.
Iată componența seriei:
SERIA A III-a: AFC Progresul 1944 Spartac, CS Balotești, SC FC Voluntari SA 2, ACS SR Municipal Brașov, ACS Olimpic Cetate Râșnov, ACS Unirea Bascov, AFC Astra 2, CS Blejoi, AS FC Pucioasa, CSM Flacăra Moreni, ACS Vedița Colonești M.S., CSM Slatina, CSM Alexandria, ACSO Filiași, Universitatea Craiova 2, CS Tractorul Cetate.