• Persoanele obeze au o satisfacţie mai mare atunci când mănâncă. O satisfacţie mai mare obţinută din consumul mâncării în fazele iniţiale ale consumului acesteia ar putea reprezenta motivul pentru care unele persoane mănâncă mai mult decât altele. Oamenii de ştiinţă teoretizează că tendinţa de a mânca în plus este corelată cu satisfacţie iniţială crescută pe care aceste persoane o resimt în stadiul iniţial al consumului de hrană. Cercetătorii sunt de părere că această diferenţă iniţială poate explica, parţial, obezitatea. Cauzele acestei maladii sunt variate, printre acestea deciziile luate în ceea ce priveşte consumul alimentar joacă un rol important, relatează Descoperă.
• Un studiu efectuat asupra rezultatelor sistemului de sănătate german a ajuns la o concluzie nefericită pentru bolnavi, mai exact, oamenii de ştiinţă au aflat că mai mult de jumătate dintre noile medicamente care sunt aprobate nu oferă beneficii suplimentare faţă de medicamentele din generaţiile anterioare, notează Medicalxpress. Aproape toate aceste medicamente au primit aprobarea Agenţiei Europene a Medicamentului, ceea ce înseamnă că acestea sunt considerate sigure pentru tratamentul pacienţilor de pe întreg teritoriul Uniunii Europene, inclusiv în România, scrie Descoperă.