Petre Apostol

Reprezentativa de baschet seniori a României a debutat cu bine în Grupa F din cadrul FIBA EuroBasket 2021 Pre-Qualifiers, „vulturii” pregătiţi de antrenorul Tudor Costescu reuşind, miercuri seară, să se impună, la Nicosia, în duelul cu selecţionata Ciprului, cu scorul de 85-70 (27-11, 17-29, 25-13, 16-17).
Ploieşteanul din lotul tricolorilor, Bogdan Popa (nr. 12), a fost titular, însă a jucat doar aproape 10 minute, înscriind un punct, bifând, totuşi, două recuperări ofensive şi o intercepţie.
Dornici să avanseze în faza calificarilor pentru EuroBasket 2021, baschetbaliştii pregătiţi de Tudor Costescu au avut un start fulminant în partida găzduită de Eleftheria Sports Arena din Nicosia. După primul sfert, tabela indica, deja, 27-11 în favoarea tricolorilor. A urmat un sfert în care gazdele au revenit, astfel că, la pauză, tricolorii mai aveau doar un avantaj minim, scorul fiind de 44-40.
La revenirea de la vestiare, cu Emi Căţe dominând lupta de sub ambele panouri şi realizând double-double (19 puncte, 10 recuperări), România s-a desprins la o diferenţă liniştitoare, finalul celui de-al treilea sfert consemnând scorul de 69-53 în favoarea „vulturilor”.
În ultima parte a jocului, tricolorii şi-au apărat avantajul creat şi au reuşit să încheie victorioşi, cu scorul de 85-70.
Pentru Naţionala României urmează meciurile de pe teren propriu, găzduite în Sala Sporturilor „Olimpia” din Ploieşti.
Mai întâi, tricolorii vor primi replica Slovaciei (care a învins, de asemenea, echipa Ciprului), mâine, de la ora 19:00, pentru ca, săptămâna viitoare, pe 17 august, tot de la ora 19:00, pe parchetul sălii ploieştene, să întâlnească reprezentativa din Cipru.
Utimul meci al tricolorilor în grupă este programat miercuri, 21 august, în Slovacia.