N. D.

Deviza conform căreia la sfârşit de săptămână îţi poţi face cumpărăturile, dis de dimineaţă, în linişte, a fost spulberată la Ploieşti, chiar la sfârşitul săptămânii trecute.
Potrivit Poliţiei Locale Ploieşti, un bărbat a fost reținut pentru că amenința clienții unui supermarket cu un cuțit. Concret, potrivit unui comunicat al instituţiei, transmis ieri, sâmbătă, în jurul orei 8.30, în timpul activităților specifice de patrulare desfășurate pe raza municipiului, un echipaj al Poliției Locale Ploiești a fost sesizat de către agentul de pază al unui supermarket de pe strada Aleea Chimiei că în incinta magazinului se află un bărbat ce amenință clienții cu un cuțit. Drept urmare, polițiștii locali au procedat la imobilizarea individului, depistat în fața magazinului, iar în urma controlului corporal asupra acestuia s-a găsit un cuțit cu lama rabatabilă de circa 15 de cm și mânerul de aproximativ 18 cm. „Numitul P.C., de 27 ani, cu domiciliul în municipiul Ploiești, a continuat să se manifeste agresiv, fiind ulterior predat lucrătorilor Secției nr. 4 Poliție, în vederea continuării cercetărilor”, s-a menţionat în comunicatul de presă.